miercuri, 24 octombrie 2012

Cand departele trebuie sa vina aproape

Ce se intampla cand stii ca te intorci la mine dupa atata vreme? Cum simti tu gentile grele cand vii ca mai sunt cateva zile si ma tii de mana? E asa cum se zice, ca iti tii respiratia sau ca masori timpul in melodii de dragoste? Trebuie sa fie tare palpitant sa te prefaci ca esti in regula. Trebuie sa incerci sa mesteci inainte sa inghiti, sa te uiti in fata ta cand pasesti, sa nu-ti uiti cheile acasa si sa inchizi geamul daca ploua. Mai trebuie sa uiti toate jocurile pe care le-ai jucat, sa uiti dansurile pe care le-ai dansat, ascunzatorile in care te-ai ascuns si   saruturile pe care le-ai sarutat.
Cum o fi sa stii ca te intorci la mine dupa atata vreme? Oare stii de fapt ca te intorci la mine? O sa te uiti in gol, o sa ai creierul spalat, o sa fii socat si mototolit ceva vreme sau o sa ma uimesti cu lumina ta?
Eu stiu cum e sa fii acolo unde esti tu. Stiu doua lucruri:  ca e greu dar ca e bine. Stiu si cum e sa fii aici unde sunt eu. Dar asta nu pot sa-ti spun ca fiecare judeca pentru el.
Daca vii acasa saptamana viitoare si nu vrei sa ma vezi o sa inteleg. Stiu ca sunt o mie de lucruri care iti amintesc de mine, stiu ca sunt o mie de lucruri pe care le vrei si stiu ca sunt cateva sute pe care le-ai uitat. O sa te privesc oricum ai veni. Suparat, obosit, dezindragostit si reindragostit, o sa fiu aici.
O sa astept cuminte si o sa fiu sincera. O sa ma uit la tine si apoi o sa privesc in mine si o sa-ti spun ce se intampla. Deocamdata imi rade inima cand ma gandesc ca mai e putin si pot sa te iau in brate. Oare la tine cum e?
Ce se intampla cand stii ca te intorci la mine dupa atata vreme?
Inca putin.

vineri, 3 august 2012

America...strica sau intareste?

Si uite ca am ajuns din nou, ca in fiecare vara din ultimii ani incoace, tot pe meleaguri americane. Totul e la fel, poate un pic mai rece anul asta, poate un pic mai putin de munca dar la fel de obositor...
De fapt, cred ca eu sunt obosita. Am trecut anul asta de la studenta la licentiata, de la total linistita in casa la persoana ocupata cu un job interesant... important e ca suntem din ce in ce mai bine si mai maturi si mai intelegatori.
Am invatat incetisor cum sa ma colectez singurica din starile mele de tristete, am observat cum pot sa nu-mi dau voie mie insami sa mai cobor acolo unde mi-e frica. Am esuat maxim intr-o relatie in care credeam cu fiecare fir de par. N-am putut sa iert deloc tot ce mi-a facut nici macar cand vedem ca ii pare rau. N-am putut sa-l accept langa mine o perioada. Ma bucur pentru mine ca am fost atat de rea, sunt mandra ca am spus nu, si mai mult, gust si acum cu placere amintirea momentelor cele mai dramatice.
Apoi dupa ce m-am linistit am inteles ca totusi pana si jumatatea ta poate sa greseasca, asa cum tu poti gresi... si ea te poate insela, asa cum si tu poti. Daca ii spunem jumatate nu e neaparat vorba despre jumatatea mai buna. Ne place noua asa, sa credem ca intregul poate sa fie unul mai bun daca e alcatuit din jumatati dar nu cred ca e asa.
Vorbeam de America si am deviat de la subiect.
In America relatiile nu tin. In America lumea se desparte. Sunt pe punctul de a confirma asta a 3-a oara. Cica numai 3 sunt norocoase. Lumea e mai superficiala. Munca asta fizica ii tampeste si ii face sa uite ca acasa nu-i la fel. Aud tot felul de povesti si vise, care mai de care vor sa ramana aici, sa-i serveasca pe ceilalti in cel mai bun caz. Se plang de picioare umflate si de tot felul de dureri de spate si de maini dar viseaza sa faca asta ani buni de-acum incolo si fugind de politie.
Lumea care a ramas aici s-a schimbat. si nu in bine !
Intelegeti ca nimic nu e ce pare a fi.
America ar trebui sa-si redirectioneze efectele asupra relatiilor dintre oameni.
Mi-e dor sa ma tina in brate si ma trezesc cautand asta aiurea, cand de fapt stiu exact ce vreau. mi-e dor sa dormim impreuna si ma innegreste gandul ca poate nu o sa se intample asa curand.As vrea sa stiu cate ceva din ce-o sa fie. La fel vroiam si anul trecut. La fel si anul asta. Sa fie bine. Sa-mi fie bine!
Dar, sunt trecuta printr-atatea, incat n-am cum se esuez. Si daca o sa cad, stiu ca n-am sa cad pana acolo jos unde mi-e frica sa cobor!
Si cu putin noroc, poate o sa ma prinda cineva de mana in fata unor trepte si o sa aiba grija de mine. La urma urmei, are we human or are we dancers?

Pentru unul din prietenii care m-au dus acolo jos acum cativa ani, in locul in care jur ca n-o sa mai ajung, dar care usor usor a putut sa pastreze prietenia si caruia ii multumesc ca mi-a aratat ca se poate:
Dragul meu camarad, m-am gandit la tine mult zilele astea, sa ai o viata usoara si frumoasa inainte, oriunde te-ai afla, indiferent de continent sau tara, latina sau nu, ca tare mi-e dor uneori sa mai stam de vorba pana tarziu si sa fumam tigara dupa tigara... fara de fapt sa ajungem la nici o concluzie. Concluziile le trag eu singurica, le schimb des, le intorc si ras-intorc pana cand ma plictisesc si ma apuc de altceva! Tie iti durez sa ti se confirme ipotezele alea bune si sa fie totul ok ! Au revoir mon ami Cosmin!

duminică, 15 ianuarie 2012

That would be the last step!

Iti multumesc ca esti o persoana atat de calda. Iti multumesc pentru ca esti calm, stabil, calculat. Nu faci excese, nu te imbeti, ma duci acasa cand trebuie si esti drept. Iti multumesc ca iti platesti facturile la timp, alergi dupa autobuz ca sa nu intarzii la cursuri. Ai doar putina ambitie dar poti sa fii mai bine motivat. 
Iti multumesc pentru ca ai intotdeauna hainele curate si calcate. La tine pe noptiera e tot timpul curat, nu-ti uiti niciodata cheile si nu te deranjeaza sa stai noptile si sa lucrezi la proiecte. Mirosi numai a Lenor albastru si esti foarte atent cand iti aranjezi camasile. Ai adidasii curati tot timpul si faci dus de doua ori pe zi.
Iti multumesc ca ma ajuti sa fac mancare, mergi singur in bucatarie si te descurci acolo cat de cat. Iti multumesc de asemenea ca desi intarzii cand te chem la masa tot timpul m-ai ajutat sa spal vasele. Multumesc ca te ocupi tu de ouale ochi pentru ca mie mi-e frica de uleiul care sare. Incalzesti chiftelutele chiar daca de fapt preferi sa le mananci reci, o faci insa doar pentru mine. Multumesc ca ma lasi sa-ti pun tie pielea de la pui in farfurie cand mancam la pranz. Uneori imi pui si sare sau piper exact atat cat am nevoie. Multumesc ca stii sa faci mamaliguta si ca nu esti un lenes cand vine vorba de asta.
Iti multumesc ca nu sforai noaptea si nu te foiesti prea tare. Nu vorbesti in somn si nu te misti aiurea. Nu ocupi prea mult din pat si uneori simt cum in mijlocul noptii ma iei in brate. Tu nu stii asta pentru ca dormi dar eu ma trezesc si sa stii ca nu ma supar. Iti multumesc ca ai tot timpul telefonul pe silentios si raspunzi doar daca e ceva important. 
Iti multumesc ca ma duci duminica dimineata intr-un loc minunat. Iti multumesc ca mi-ai aratat unde gasim multi catei si ma lasi tot timpul sa pun mana pe fiecare din ei. Te uiti la mine cum plang langa ei si desi ti se pare amuzant si ciudat nu te-am surprins niciodata zambind. Iti multumesc ca imi duci sacosa grea si uneori cand mergem la facultate imi duci chiar si geanta cu laptopul. Iti multumesc ca atunci cand ploua si eu sunt incaltata cu adidasi subtiri, tu ocolesti aceleasi baltoace, o iei pe aceeasi cale cu mine. Ma astepti la examene chiar daca iesi inaintea mea din sala. Imi spui cand vine masina si trebuie sa ma grabesc, ma surprinzi noaptea cand lucrez singura la proiecte importante cu energizant si ciocolata.
Esti un tip istet si bun. Esti un prieten. Esti deja aproape de mine. Nu sunt multe persoane acolo. Ti-am spus defapt. Sunt atatea lucruri pe care le observ si le apreciez incat pot sa scriu o noapte si-o zi despre astea. 
Te urasc pentru ca esti aici cand este nevoie sa fii. Nu sunt nebuna cand spun asta. Ma mangai pe par, imi atingi buzele, ma topesti langa tine si apoi imi ceri sa te ajut. Vii la mine cand e mancarea aproape gata, te cert infocata si tot ce faci e sa ma saruti. Imi tii mainile stranse in palmele tale, te joci cu pielea mea, cu ochii mei, cu nasul meu, cu obrajii... Apoi iei ce vrei de la mine. Lucram la proiecte impreuna ca sa ai un sprijin pe tema asta, mergi in sala de lectura cu mine, sau la canapele, sau unde mai imi trece mie prin cap sa mergem sa invatam numai ca sa te pot ajuta. 
Te urasc pentru ca imi spui ca suntem doar prieteni, te joci cu mintea mea, iti place sa ma vezi confuza, sa ma chinui. Am o expresie foarte usor de citit atunci cand nu inteleg si tie-ti place sa-ti pozez numai asa. Imi ia mult sa te citesc, oricat de multa exeperienta am eu cu oamenii. Te urasc pentru ca nu intelegi defapt ca acesti friends au cam trecut de stadiul ala. Gresesti, ramai la mine peste noapte, dimineata ma iubesti la fel de mult dar la final suntem prieteni. 
Te urasc pentru ca am impresia ca esti in stare sa ma dai la schimb sau mai rau, sa ma vinzi pentru cine stie ce catea cu doi neuroni amortiti care-si ridica coada blonda si rara in fata ta. Tu te gandesti un pic in perspectiva, nu-ti pasa de viitor si cu toate astea ai niste obiective clare. 
Azinoapte mi-ai calcat inima in picioare, ai renuntat la planurile noastre, la prajitura pe care trebuia s-o facem impreuna, la filmele pe care trebuia sa le vedem, la momentele noatre... ale noastre, doar de la un telefon. Era nevoie doar de un impuls de la o parasuta ametita in cadere libera ca sa renunti la tot ce ai de atatea luni de zile.
Ca-ntr-un film, s-au derulat inapoi toate momentele in care am tremurat sub mangaierea ta, toate clipele in care tresaream din somn langa tine, toate datile in care-mi sarutai buzele si fruntea in timp ce atipeam. S-au derulat toate, intelegi? Primul sarut, betia, somnul, jocurile, dansul, privirile, soaptele. 
Te urasc pentru ca ai inteles cat esti de vinovat si incerci sa-ti repari greselile. As fi preferat cred sa fii un taranoi de clasa cu lumea ta si sa uiti de mine cand vezi ca devine serios. As fi preferat sa urli la mine, sa te certi, sa-mi explici decat sa recunosti ca esti un idiot. Spui ca ai fost un prost si te opresti. Spui ca-ti pare rau si imi stergi lacrimile. Ce rost are colegu' daca raul e deja facut? Stii, e cam acelasi lucru ca atunci cand spui ceva, ranesti apoi iti retragi cuvintele! Nu prea se ma poate. Vii, imi ceri sa te iert, le trimiti la naiba pe toate usuraticele si te intorci la mine. 
Te urasc pentru ca eu sunt ca un copil. pentru ca te-am crezut, am avut incredere  ca o sa te comporti ca atare si incetezi cu jocul asta murdar. Pentru ca te-am vazut ca vrei cu atata ardoare sa iesi in oras cu prietenii nostri care, iti garantez eu, mai mult de o luna nu mai rezista impreuna, am zis da, hai sa mergem. Si acolo ce-ai facut?! Intorci cutitul atat de precis si cu atata incredere in tine incat imi vine sa vomit. Mergi fix la ea si o saruti. Iti atingi gura de gura ei, dupa toata drama de acasa, cu doar o ora jumate dupa, in fata mea. Si ma intrebi apoi daca ma simt bine. Stiu ca nici ea nu ma place, e o chestie normala, a femeilor. Dar de la asta pana sa-mi sugereze ca daca ma simt rau ar fi mai bine sa merg acasa e o distanta mare.
Pentru toate astea iti multumesc in egala masura in care te urasc, te rog, nu-ti mai bate joc! Nu ma mai saruta, nu te mai juca. Cel putin nu cu aceeasi gura cu care ai sarutat-o pe ea, nu cu aceleasi vorbe cu care te joci si cu ea.
Atata imi pare rau, si doar atat regret: inca o data am investit in oameni, inca o data am avut incredere, inca o data am crezut ca se poate. Rezultatul? Epic fail si o zi de sambata de cacat!

vineri, 30 decembrie 2011

Tu n-ai avut curaj!

N-ai avut niciodata suficient curaj cat sa te uiti in departare si sa-mi spui ca vrei sa pleci. N-ai avut curaj sa renunti la ce inseamna ceilalti ca sa fii tu insuti. N-ai stiut ce sa alegi chiar daca simteai ca nu e bine. Si, stii, tot timpu te-am simtit in cumpana! N-ai avut niciodata curaj sa admiti ca ti-ai strans ochii ca nu plangi cand am plecat. N-ai avut curaj sa vii dupa mine atunci. N-ai avut curaj sa fii barbat. Pentru ca a fi barbat nu inseamna sa fii dur si sa nu-ti arati sentimentele. Tu n-ai avut curaj ! Te-ai uitat in ochii celui care ma face fericita si tot nu ai curaj sa recunosti ca se poate. Stii ca ai inca o parte din mine si nu poti sa-ti tarai in continuare viata asta a ta plina de regrete.
N-ai avut curaj sa-mi raspunzi o vara intreaga la mailuri, la telefoane. N-ai avut curaj sa-mi explici ce se intampla, ca si cum m-ar durea, ca si cum m-ai fi distrus. Ca si cum eu sunt un copil si am nevoie sa fiu menajata. N-ai avut curaj sa-mi spui ca nu mai vii si tu, ca si cum te-as fi asteptat. N-ai avut curaj sa-mi spui ca pleci in partea cealalta de teama ca ce? Ti-amintesti, am lasat multe atunci si mi-am dat voie sa fiu bine cu tine. Ce daca a fost atat de real daca acum nu mai e? Ce daca imi mai spui uneori ca iti doresti sa dai timpul inapoi?
Stii, m-am intrebat mereu unde am gresit eu si ce am facut de te-am pierdut? Am plecat prea departe? N-am plecat odata cu tine? Am plecat? Asta e?
Tu n-ai avut curaj si punct.
Si acum vii si aproape este sincer, regreti, iti freci palmele, imi saruti mainile, imi promiti. Deschizi larg ochii si casti gura cand iti povestesc cum mi-am continuat eu viata fara tine. Clipesti nedumerit cand iti explic ca am fost la spital si nu-mi era deloc bine. Te incrunti ca prostul cand iti spun ca am trecut prin cateva chestii vara asta! Imi spui ca-ti pare rau, ca trebuia sa te sun. Ca daca stiai ca e serios te-ai fi oprit. Te-ai fi oprit din ce? Din a nu avea curaj?
Acum e aproape la fel. Ma tii de mana. Ma scapi usor. Ma prinzi, ma arunci, ma chemi, imi multumesti, ma minti si iarasi imi saruti mainile. Nu e nevoie sa fiu prea scolita ca sa te vad acum. Oamenii nu se schimba. In cazul asta eu sunt fraiera dintre noi doi. In cazul asta e mai grav decat mi-am imaginat. Inseamna ca atunci cand era bine cu tine defapt era o prostie.
Stii, cand esti acolo singur si e cald, si mergi la servici, si cunosti cativa oameni si le afli povestile de viata si le citesti dorul si tristetea in ochi, chiar daca seara mergi la cina cu ei si mananci mancaruri scumpe, tot in sec inghiti. Uneori nu e vorba numai este tine. Sau mai rau, despre mine si tine!
Vad ca nici acum nu ai curaj sa hotarasti singur ce e mai bine pentru tine. Spui intr-una numai cuvinte frumoase despre mine. Spui ca-ti pare rau. N-am nevoie sa aud astea. Ajunge. Vreau sa te vad cum ii lasi pe ceilalti si vii la mine fara sa te chem.
Nu-ti mai pot promite nimic.
In 2012 nu mai fac nici o promisiune. Am simtit nevoie sa spun asta si ieri. Viata mea e atat de haotica incat nu mai fac nici o promisiune. Nu mai stiu nimic. Nu mai fac asta pentru ca daca le fac, ma tin de ele cu orice pret. Si anul asta care se incheie, am pierdut pe ici pe colo din cauza asta.
Nu-ti mai promit nimic pentru ca de dragul meu se inclina si altcineva. Si gandul asta te sperie! Si te-ai uitat in ochii lui si nu ti-ai dat seama.
Gandeste-te la ce-ti spun .

joi, 29 decembrie 2011

Sfarsit de an!

Asa ca de sfarsit de an, ca sa nu-mi reportez frustrarile si gandurile rele! Nu e ca si cum as fi suparata acum. Nu e ca si cum pentru a 1000-a oara sunt dezamagita. Nu e ca si cum pentru a 1000-a oara am incredere in niste oameni care nu merita, nu ma invat minte, de cativa ani buni tot repet aceleasi aceleasi aceleasi greseli!
Ce-mi doresc in Noul An? In primul rand vreau sa nu fie sfarsitul lumii asa cum se anunta. Apoi sa nu ma mai trezesc in mijlocul vietii fara sa am de ce sa ma agat. Sa ma pot opri sa respir, sa-mi incetinesc cresterea asta haotica, sa nu mai plutesc in deriva asa cum fac din octombrie in continuu. Bajbai pe intuneric, ma impiedic, verific daca mai respir, ma adun. Pornesc dimineata cu nasu rosu la servici, ajung pe la amiaza, mi-e foame, mai trec doua ore, sunt infometata iar seara cand ajung din nou acasa ma gandesc daca sa ma culc sau sa ma spal!
In rest dorm si eu ca toata lumea, tin pumnii stransi ca un copilas, cel putin asa mi s-a spus. Ocazional ma urc pe mese din lemn prin cine stie ce club plin cu studenti, ocazional gust din fel de fel de bauturi alcoolice. Doar ocazional. Si cand ma mananca nasul trimit mesaje de amor unui tip interesant cu care am o istorie cel putin la fel de interesanta. Normal, dimineata ma intreaba daca sunt bine si imi spune ca inca ma iubeste.
Anul asta a fost unul plin. Iarasi am inconjurat pamantul asta ca sa am parte de o vara deosebita. Inainte de asta am iubit sincer. Dupa asta n-a mai ramas nimic. Din ce-am iubit. Apoi m-am angajat intr-o forma sau alta. M-am angajat intr-un birou, m-am angajat la alergatura, la scoala si la facultate in acelasi timp. M-am angajat si sunt bucuroasa. Nu sunt multumita dar sunt bucuroasa. Atipic,nu?
Mai spre sfarsit acum am dat-o in bara cu niste prieteni dar la ce ar mai fi ei buni daca nu la din-astea?
Pe sfarsite, acum,
Va imbratisez dragii mei, nu va vorbesc inca de planuri de viitor pentru ca 2012 este un an mare. Trebuie sa fie un an mare! Pentru mine si pentru multa lume! Stiu eu mai bine ce-mi doresc!
Numai sanatate!

sâmbătă, 3 septembrie 2011

cand am plecat

Cand am plecat atat de departe nu m-am gandit nici o clipa ca o sa te parasesc. Lasarea ta in urma nu a fost nici un abandon, nici o uitare, nici o evadare. a fost doar un fel de ghimpe in partea stanga care ma facea sa oftez la fiecare rasuflare. asa a fost la inceput. te-am iubit de 10 ori mai mult pentru ca nu m-ai lasat sa plang si culmea, am facut asta chiar in aceeasi noapte in care te-am urat tot la fel de mult pentru ca tu sforaiai langa mine si eu imi rodeam unghiile de grija pentru noi.
Cand am plecat mi-ai spus ca o sa fie bine. Nu spun ca te-ai schimbat, stiu ca nu ai facut-o. Acum esti doar tu intr-o varianta rece. Adica acum esti tu cel care nu ma mai enerveaza pentru ca face ceva, din contra, esti cel care tace, despre care nu stiu mai nimic.
De cand am crescut eu, de la inceputul liceului, m-am simtit tot timpul fara ceva. Cand stateam cu ai mei eram completa. Cand am plecat m-am schimbat. Lumea m-a schimbat de fapt. De 6 ani de zile in permanenta am cautat sa fiu la fel. A trecut si liceul, s-au legat prietenii, s-au si dezlegat intre timp, am crescut suficient de mult cat sa conduc o masina, apoi m-am imbatat si n-am mai tinut minte nimic, apoi am mai crescut un pic cat sa trec primele examene la facultate, am invatat sa vorbesc moldoveneste... dar tot timpul am fost in garda. ba nu, mint! nu tot timpul. Am invatat incet incet cum sta treaba.
Cand am plecat anu' trecut tata a plans. cand m-am intors anu' trecut am fost mai puternica.
Cand am plecat anu' asta nu a plans nimeni. Nici macar eu. Stii de ce?
Pentru ca anul asta te stiam aproape. Stiam ca o sa ai grija de mine. Impresia ca o sa fii acasa cand ma intorc m-a facut sa plec mai usor. Visam noaptea clipa cand mi-ai spus ca ma iubesti si a doua zi eram fericita.
Ca sa adorm mai usor imi aminteam momente cu tine. E bine cand ai un refugiu. Ma gandesc, oare m-am mintit singura toata vara asta? Refugiul ala a fost doar o minciuna.
Stiu cum au fost toate plecarile mele. Sunt obisnuita sa plec. Defapt numai asta stiu sa fac. Poate e vina mea. Stiu doar ca atunci cand sunt suficient de puternica ma intorc. uneori ma intorc si cand nu sunt pregatita.
Stiu cum au fost toate plecarile mele. Stiu cum au fost toate intoarcerile mele. Asta cum o sa fie?
stii ce e ironic?
inca mai visez cum imi spui te iubesc. iti amintesti tu...
Cand am plecat... da' si cand am sa ma intorc!

luni, 9 mai 2011

You're amazing!

Ma plimb prin capul meu si dupa ce intr-o zi intreaga ma intalnesc cu fel de fel de ganduri si idei, fel de fel de amintiri, frustrari, regrete pentru ceea ce n-am facut, remuscari pentru ceea ce am facut, urme de oboseala si negreala, la sfarsitul celor 24 de ore, cand sunt gata sa-mi inghet mersul apasat, sunt aici in pat. Sunt ghemuita, mi-e cald si transpir. Sunt cu parul despletit si tin o mana sub perna. Sunt cu un picior afara de sub pled si cu unul indoit sub mine. Sunt imbracata in tricoul meu albastru si pantalonii cu roz. Sunt... sunt singura.
Si stii ca in astfel de momente... i could use somebody!
A doua zi, plimbarea mi se face fuga, vorbesc repede, gesticulez, ma aplec, imi aranjez parul, cerceii, fug. Trantesc usa, ma intorc. Chei. Telefon. Portofel. Masina, Bani, Avion, Birou, Servieta, IPad, Documente, Stilou, Bani. Tot singura.
Imi permit sa privesc cum se joaca mima in psihicul meu parintele normativ si copilul rebel, ma amuza si ma face sa plang la sfarsit! I could use somebody!
Chiar daca nu faceai nimic din ce-as fi vrut sa faci inainte era mai bine. Nu vreau sa te cert, nu vreau sa te schimb. Imi place sa stau langa tine asa cum esti! Imi place si-atat. Pentru prima data nu vreau nimic de la tine. Vreau doar sa fii. Sa fii si-atat. Sa ma lasi sa fiu si eu langa tine, sa ne distram si sa radem impreuna. Vreau sa mergem impreuna la facultate, sa fim mereu in aceeasi echipa.
Nu e nevoie sa-mi doresc mai multe de la tine deocamdata cand pot fi multumita doar cu lucrurile astea. Nu e nevoie sa te complic si sa te amestec cand pot sa te iubesc ca pe un bun prieten. Nu e nevoie sa te intreb ca sa stiu daca esti fericit. E suficient sa ma uit in ochii tai. Stiu ca atunci cand esti ametit vorbesti mult. Dar tot eu stiu ca nu e nevoie de bere ca sa vorbesti mult. Daca te rog sa-mi explici cum functioneaza ceva sau sa-mi povestesti ceva din istorie, vorbesti chiar mai mult.
Nu e nevoie sa ma imbat si sa te sarut. Nu e ca si cum as avea nevoie de curaj. Nu e ca si cum m-as ascunde de tine cu mine. E ca si cum ar fi ceva firesc. E ca si cum ar fi usor!