Ploaia nu-mi mai uda parul de aproape trei saptamani pentru ca in sfarsit s-a oprit din picurat in lumea mea, s-au oprit tipetele, s-au oprit furtunile si nu mai baltesc lacrimile.
E important sa intelegem ca avem niste limite si depinde doar de noi cum le gestionam.
E greu sa le afli, e dificil cand te izbesti de ele, e cumplita senzatia cand realizezi ca te termini incet incet, ca te stingi usor si nu mai ai putere. E urat sa te vezi fara optiuni, sa te simti depasita. Si cand nu mai stii ce sa faci, cand te doare capul, cand iti sangereaza nasul de la atatia nervi adunati, cand e sanatatea ta in joc, cand te simti folosita, cand astepti sa te ridice el de jos si sa te aseze pe fotoliu dar el tranteste usa, cand astepti o floare si n-o primesti nici macar in vise, cand abia atipesti noaptea tarziu si esti ingrijorata si a doua zi esti moale si deconectata... cand te saturi sa plangi, cand incepe sa-ti fie rusine de ceilalti si apoi de tine, cand pur si simplu nu mai poti, atunci e momentul sa intelegi. Atunci e momentul sa te pui pe tine in capul listei si sa renunti la a fi a doua persoana din viata tuturor, inclusiv a ta! Atunci mergi pe strada, cumpara-ti lalele de primavara si zambeste.
Daca ti-e greu aminteste-ti ca o faci pentru tine si nu meriti toate astea. Admira apusul si rasaritul si nu mai intinde cu ochii inchisi mana dreapta catre palma lui. Risca sa fii fericita. Aduna-te. Respira din nou ca si cum ai face-o prima oara, deschide ochii si admira-i in oglinda. Bucura-te de tine si aminteste-ti ca el nu a putut sa se bucure si asta-l face dintr-o data mai putin barbat decat un copil in scutece.
Daca te ajuta cu ceva, fii rece, uita de tot ce te afecteaza, impune reguli, stabileste-ti programul si nu-ti mai da voie sa plangi.
Du-ti copilul din tine in parc si da-i o inghetata.
Joaca-te cu mingea si canta melodia care-ti place.
Nici nu-ti imaginezi cat de repede ceilalti vor observa. Si intotdeauna, cum in marketing se stie ca un zambet vinde mai bine decat o fata imbufnata, asa si pe strada: un chip luminos atrage curiozitate si in final chiar afectiunea dupa care tanjesti de atata vreme..
De cand am luat decizia de a-mi da voie sa traiesc, de a-mi reincepe viata, nici ploaia nu-mi mai uda parul pentru ca... nu mai ploua!
Va multumesc voua, celor care ma iubiti asa cum sunt, pentru ceea ce sunt, nu pentru mancarea pe care o fac, banii pe care ii imprumut, umarul pe care plangeti sau modul meu stangaci de a-mi expune sentimentele.
Multumesc barbatului care s-a decis sa ma repare, care nu se supara cand sunt intunecata, cand ma gandesc aiurea, cand ma supar degeaba. II multumesc pentru rabdarea lui si pentru calmul pe care mi-l serveste. Ii multumesc pentru fiecare sarut si pentru fiecare data cand ma tine de mana...
