Confuza

Pentru ca atata vreme m-am simtit in toate culorile, in toate apele si in toate felurile de la furioasa in stanga, acum vreau doar sa fiu confuza. Vreau doar sa accept ca nu inteleg nimic din ce se intampla, vreau cu toata fiinta mea sa cred asta dar imi vine sa urlu de fiecare data cand te comporti previzibil. Urasc cand te comporti asa cum ma astept. Urasc ca ma superi tot timpul, urasc cand nu esti langa mine, cand nu pot sa plang langa tine, cand vreau sa am incredere in tine si tu ma minti privindu-ma in ochi. Ma scoate din sarite cand spui ca nu ma crezi, cand ma sfatuiesti pe ocolite sa renunt la tine, ma ales ca stiu ca nu vrei asta. Urasc modul in care vibreaza telefonul atunci cand suni, si mi se pare uimitor cum incerci sa-ti impingi limitele, cum insisti sa te porti ca un magar si sa te prefaci ca nimic nu se intampla.

Si stiam ca urmeaza sa ma eviti. Stiam ca o sa fugi, defapt sincera sa fiu, ma asteptam sa nu mai aud de tine o perioada. Sexul ii apropie pe oameni. nu stiu, goliciunea, pofta, cuvintele, respiratia, transpiratia, e ca un mare secret militar pe care numai cei doi il stiu.

Ti-am spus candva ca nu sunt proasta. pot sa inteleg atatea lucruri. ma laud cu asta pentru ca e meritul meu, pentru ca, plangand ore in sir in baia de la camin in liceu, m-am calit, m-am invatat cu fel de fel de comportamente. Crede-ma. nu sunt proasta. Gandeste-te ca aud la fel de multe cate le aud si ceilalti, vad la fel dar nu poti sa stii ce e in mintea mea. Te rog, crede-ma, nu sunt proasta. Stiu cand minti, stiu de ce minti, stiu de Alexandra...poate stiu chiar mai multe decat tine tinand cont ca tu esti sincer numai dupa ce ai baut si ultima data cand ai facut asta si eram si eu prin preajma nu s-a terminat prea bine pentru tine.

Stiu ca vrei sa fugi de responsabilitate, stiu ca nu vrei sa gresesti, stiu ca nu vrei sa te complici. Dar mai stiu ca asta se numeste lasitate, asta se numeste comoditate si chiar prostie tinand cont ca stiu putin din ce e in mintea ta. Inteleg de ce nu ma incluzi in micul si noua tau cerc de prieteni, inteleg de ce ai nevoie de spatiul tau, e normal, dar ceea ce nu pot sa inteleg de ce nu incerci o formula de echilibru, de ce ma sacrifici pe mine pentru ceva atat de fragil si superficial. E pacat in momentul asta ca trec printr-o perioada oribila, ca as fi avut nevoie de tine, ca as fi vrut sa vorbim, sa ma strangi in brate, sa ma strangi de mana. dar tu alegi sa pleci. asta nu se mai numeste nici macar prietenie. Nu vrei sa intelegi ca pot exista prsoane care se ingrijoreaza pentru tine de fiecare data cand dispari, nu poti sa intelegi ca nu te iau de tot, ca-ti las tie ce e al tau, ca nu te mananc si ca iti prinde bine sa ma ai in preajma.

Nu-mi place cand ma iei la misto la telefon doar ca sa auda nu stiu ce tovarasi de-ai tai din Botosani ca nu esti tinut sub papuc, ma prind de toate aluziile tale, am auzul foarte fin, inteleg tot ce zici dar te mai intreb inca o data ca sa te poti auzi si tu ce bazaconii spui uneori. Ma doare enorm cand te prefaci ca nu se intampla nimic, ma doare enorm ca poti sa treci peste tot ce avem impreuna pentru cateva sticle de vin, iar faptul ca simt cum incerci sa indrepti lucrurile ma face confuza, ma innebuneste, ma schimba.FYI: am remarcat ca ai intrebat de trei ori cum se simte si daca a facut operatia aia care m-a terminat de cap zilele aste.

Iti spun sincer, mi-e greu. dar cand n-o sa mai pot, o sa ma opresc definitiv.

Am incercat sa construiesc dezbinand

ok, admit.

am incercat, s-a intamplat sau nu, nu conteaza atat de tare, ar trebui sa stii ca diferenta nu o face o partida de sex si mai mult o imbratisare sincera. m-am dezgolit complet de mine, m-am schimbat in 10 minute de toate prejudecatile mele, am renuntat la toate regulile pe care le car dupa mine zi de zi, am aruncat langa pat toate gandurile care ma trimiteau catre un esec. am fost eu. si ce e cel mai grav e ca am fost eu singura. m-ai lasat singura acolo. defapt, am fost singura toata seara. in c6 am fost singura, in for fun am fost singura, apoi pentru toata seara am fost singura. era atat de aiurea, toti trageau de mine, toti dansau, toti radeau, si eu stateam acolo doar pentru ca prefer sa fiu langa tine asa decat sa nu te vad cu zilele. eu am facut asta si in schimb? nimic?m-ai lasat singura asa cum m-ai lasat si pe 7 decembrie, asa cum m-ai lasat si in vacanta de iarna, asa cum ai facut-o si dupa sesiune si asa cum ai mai facut-o de cine stie cate ori si eu nu mi-am dat seama sau am cautat tot timpu sa-ti gasesc scuze.

la naiba cu felul meu de-a fi, la naiba cu voi toti care va jucati cu oamenii, fara sa va pese. ce credeai ca ma satisface mada atat de tare sau ca-mi place enorm cum ma pipaie ionut sau cum l-o chema pe-ala?! ce credeai ca nu ma uit la tine? ca nu stiu ce faceai si ce gandeai? ei uite ca nu-s atat de fraiera asa cum credeti cu totii, you know what, poate e mai bine asa. sa ma credeti proasta. asa imi doresc sa lasi naibii ideile tale fixe si imposibile, sa te gandesti la ce e mai bine pentru tine, pentru viitorul tau, pentru ca nu mai ai 12 ani si nu mai vrei sa fii ceasornicar! e in joc viata ta. si tu mi-ai spus ca vrei totul pentru copiii tai. cum o sa le dai ceva cand tu nu esti in stare sa renunti la multe prostii tocmai acum cand e timpul sa incepi sa-ti construiesti o viata ca lumea.

de ce nu e bine ce facem? pentru ca nu vrei tu? nu. pentru ca ti-e frica. iti spun aici adevarul pentru ca in fata nu am curajul sa-mi vars nervii. asa e. ti-e frica. esti atat de las incat ti-e frica sa-ti fie bine. ai apucat un singur drum, ai cunoscut cateva posibilitati care vezi si tu unde te-au adus si pentru ca ti-e frica de schimbare, ti-e frica sa nu pierzi nimicul pe care il ai, dai vina pe mine. si imi spui ce e bine si ce e rau. de unde stii tu ? screw you!

si stii ceva? te cert acuma cu atata implicare si la fel de multa o sa am si cand o sa te iert. dar crede-ma, o sa vezi ca mai sunt doar cativa pasi pana sa ma pierzi de tot. m-ai avut, mai avut aseara si acum o luna si aproape de cand ne cunoastem, dar gandeste-te, ai ajuns atat de departe cu mine incat daca ma pierzi o sa fii singur. si oricat de ridicol ar suna, crede-ma,  BEEN THERE, DONE THAT! si nu e asa de ok...

abia astept sa te vad maine! si am sa-ti spun cat de multe pot, sper sa mi le amintesc pe toate de la cap la coada, la cat de multe sunt!

Un fel de asigurare a fericirii naibii

Un fel de ironie continua mi se intampla in fiecare zi. Diminetile mele se insiruie rapid rapid intr-un lant ciudat si urat, aproape dramatic si lipsit de speranta. Ma trezesc tarziu, nu deschid ochii pana nu miros cafeaua proaspata si buzele nu tremura putin cand sorb pofticioasa din cana fierbinte. Uneori vreau atat de mult sa plec undeva... doar sa ma misc, sa umblu de nebuna prin oras, singura, sa merg pe jos, sa alerg, sa ma joc singura, sa plang daca vreau in parc. m-am transformat dintr-o adolescenta care aproape stia cum sa se distreze intr-o femeie frustrata? cand s-a intamplat prostia asta? si unde-i tot cheful meu de dans?

unde mi-s suvitele albastre si de ce nu mai port toate margelele si bratarile alea din cutie?

Cum naiba faceam inainte nu mai stiu deloc, parca cineva mi-a anulat mintile, nu stiu cum ma distram inainte, cum nu vedeam atatea lucruri, cum se intamplau pe langa mine ca doar rautatea, invidia si ipocrizia nu au fost inventate acum 3 luni, cum mergeam atat de drept si fara opriri, si era atat sa bine? Cum naiba stiam ce sa spun, cum sa spun, cand sa spun... acum, ma gandesc bine bine si intradevar sunt pusa in situatia in care pot sa stau treaza langa cineva ore in sir, sa-l privesc cum doarme, sa-l mangai, sa-l invelesc, sa-l tin de mana toata noaptea dar cand deschide ochii nu pot sa-i spun Buna Dimineata! ce fel de om am devenit?

Oare asa se intampla atunci cand cresti? Oare am crescut destul? daca asta inseamna sa fii adult atunci vreau sa-mi vand corpul tot, sa-mi fac asigurare la fericirea naibii si numai sa raman cu sufletul de copil. daca sa fii mare inseamna sa te ingrijorezi din trei motive pe minut, sa alergi catre fel de fel de destinatii, sa speri ca o sa fie bine si sa te auto incurajezi... atunci eu vreau sa fiu copil. si nu stiu ce fel de copilarie nefericita am inceput de la o vreme sa am, la 19 ani, ca nu-mi mai gasesc locul, imi creez in mintea mea de fiecare data tot felul de peisaje, tot felul de aranjamente, si cand in sfarsit ajung acolo, nu e nimeni. nu ma asteapta nimeni. e ca si cum as calatori toata viata cu acelasi tren dar n-as recunoaste pe nimeni niciodata. si doare. ma trezesc uneori si imi promit sa schimb locatiile, sa-mi schimb gandurile, sa plec si sa ma intorc a doua zi fara sa explic nimanui nimic. si ma bucur, zambesc ca o ratata singura pe intuneric dar cand aprind lumina, nu pot doar sa ma incalt si sa plec. la fel de bine cum nu pot sa spun Buna Dimineata cand trebuie.

Ma cert singura ca a fost nevoie de un intreg eveniment ca sa-mi amintesc gustul de tequila. a fost nevoie de o mare petrecere ca sa-mi amintesc asta. si nimeni nu stie ca mi-au tremurat putin genele de incarcate ce eram cand ma gandeam ca ultima data cand am baut eram mai tanara, eram mai buna, ma distram, eram cu niste oameni pe care ii cunosteam pe dinafara si in fata carora eram eu insami, nu era nevoie sa spun anumite lucruri in anumite momente. si cand m-am uitat in jur, m-am gasit pe o canapea, simtindu-ma un pic incoltita, un pic presata, un pic inghesuita de tot felul de priviri, cuvinte, intrebari, mangaieri false si deranjante, singura, doar eu si tequila mea.

Se intampla lucruri in viata mea de acum, situatii in fata carora nu am ce sa fac. da, e placut sa controlezi, e placut sa stii ce va urma, sa cunosti, pentru ca pana la urma, chiar e placut sa anticipezi replici si sa ai raspunsurile in gura inainte sa ai intrebarile in urechi. dar acum nu am ce sa fac. ma holbez politicoasa, imi musc usor coltul din dreapta ai buzei de jos. uneori mai ridic vocea increzatoare, ma uit la cei din jurul meu dar cand incep sa tipe mi se par gurile lor atat de mari si urate, ingrozitoare, incat terifiata, ma cumintesc. ma bucur din suflet ca nu las prea mult sa se vada, ma bucur ca inca pot sa tin in frau si copilul asta care nu-si mai gaseste nici casa, nici jucariile, si adultul care isi cauta fara incetare si casa si jucariile.

Vreau sa ma cunosti mai bine, mai repede, vreau sa ma cunosti, pisi, ca sa nu ma mai obosesc sa ma prefac, vreau sa-mi arati ca ma cunosti bine. uneori vreau atat de tare sa taci...doar sa stai si sa taci. sa fie liniste. la mine in culise e liniste doar cand esti si tu. daca pleci putin e haos. asa ca te rog, indiferent pe cine vezi mai des in ochii mei si a cui voce o auzi mai des, pe a copilului sau pe a adultului, te rog, stai cateva ore ca sa ma pot odihni.

Cu usile impinse

E greu sa stii. E greu sa fii acasa si sa te simti straina de tot ce te inconjoara. Sa te apropii de oras, sa intri in orasul tau si sa nu te cuprinda nici macar nerabdarea. Am tot asteptat niste emotii, am tot sperat, m-am gandit intr-una cat de bine o sa fie acasa si cat de mult mi-am dorit asta, dar degeaba. Mi-am auto-indus o stare depresiva, poate-poate revenirea mea acasa o sa ma faca mai bine, o sa ma vindece si o sa gasesc vacanta asta ca pe un miracol sau ceva... dar nu. De cand am ajuns in Dobrogea nu m-am mai putut minti. Am ascultat Alanis Morisette intr-una si am realizat cat de ironica e viata mea. Cum simt valuri de sentimente si emotii, cum ma prabusesc dezamagita, cum ma satur si ma razvratesc uneori, cum ma ridic de jos duminica si spun gata si apoi luni o iau de la capat in acelasi fel. Cum urasc si iubesc aceeasi persoana in diferite parti ale zilei, cum ma urasc pe mine in diferite parti ale zilei si mai ales ale noptii. Cum ma comport copilareste si agat prin camera tot felul de jucarii, baloane si desene cu floricele. Ma simt bine doua zile printre copii si apoi ma enervez noaptea si scriu cu ura tot felul de cuvinte urate pe baloanelele roz. Schimb lenjerie dupa lenjerie pentru ca transpir, nu dorm bine noaptea, ma trezesc plangand, merg la baie, fumez la 4 dimineata, nu ma mai satur de apa, nu mananc decat iaurt, ma oboseste frigul si ma sperie gheata. Arunc banii in fel de fel de directii, haotic, cumpar lucruri care nu-mi mai plac dupa doua ore.

Si cel mai greu imi este sa fiu aceeasi. Imi dau seama ca multa lume ma vede altfel acum. Imi amintesc si chiar imi zambeste coltul gurii, cand joi seara, la o petrecere, am fost deranjata de remarcile unor prieteni si am raspuns putin cam acid, raspicat, clar si tare. Si altcineva de la masa mi-a spus ca nu ma recunoaste. Asa? Nu ma recunoaste pentru ca, vreme de cateva luni am fost cuminte, am lasat de la mine. Am dat de la mine numai ca sa fie in regula. Am fost buna, afectuasa si foarte persiva, dar si calitatile mele de buna prietena trebuie sa aiba o limita. Defapt, toata lumea ar trebui sa stie asta pentru ca ma uit in jurul meu si vad cum persoane pe care la apreciam acum doua luni, acum imi provoala sila si atat. Acolo unde radeam si ma sprijineam acum ceva vreme, acum mi se face greata cand vad cat de falsi sunt cu totii. Cum pot fi barbatii prieteni buni si cand unul dintre ei are mare nevoie de ajutor, are nevoie de o persoana langa el, dintre toti, nu se gandeste nimeni sa-l inveleasca peste noapte, se amuza de reactiile lui si se fataie linistiti pe langa el cand abia mai respira. trebuie sa fie altcinea, din exterior, cineva exclus prin tot felul de planuri urate si imbacsite. altcineva.

Ma tot invart printre mintile mele, ma tot caut prin amintiri, incerc sa-mi dau seama unde am ajuns si ce am de facut. Uit de mine cand ma gandesc la el si asta ma doare. Si ma face sa caut in continuare altceva care sa-mi devieze atentia. Invat mult, beau cafea, fumez prea mult, ma doare burta, imi cade parul, imi obosesc ochii, mi se rup unghiile fara nici un motiv si iar invat mult. Sau cel putin invatam. Asa ca, este meritul meu pentru notele mari din sesiune dar ii datorez lui toata reusita mea. Nesprijinul, neapropierea, nevederea, nesarutarea, nestiinta, nesiguranta, nebunia. Nu stiu daca sa ma bucur sincer sau doar sa mint ca ma bucur pentru notele mari, nu stiu daca le merit sau nu, nu stiu daca asa am fost tot timpul, sau am nevoie de dezamagiri ca sa-mi creez succese...

Ma intoarce pe dos, se distreaza cu emotiile mele, culmea, chiar in capul meu, chiar in corpul meu. Imi vorbeste si ma schimba, se intoarce din drum, se uita inspre mine si ma tulbura. Imi spune niste lucruri, ma schimba, ma face sa-l cred, ma iubeste, bem tequila si a doua zi dimineata uita tot. Si oricat l-am certat intr-un alt post de-al meu, nu pot sa trec de la el la nimeni, atat de repede.

Ma bucur ca e bine, il iubesc cu o nebunie exponentiala si imi asum un miliard de riscuri facand asta. Si pentru ca imi place sa ma imping in tot soiul de limite o sa mai fortez si usa asta candva, cand n-o sa mai fiu copila, poate s-o mai deschide.