Tu n-ai avut curaj!

N-ai avut niciodata suficient curaj cat sa te uiti in departare si sa-mi spui ca vrei sa pleci. N-ai avut curaj sa renunti la ce inseamna ceilalti ca sa fii tu insuti. N-ai stiut ce sa alegi chiar daca simteai ca nu e bine. Si, stii, tot timpu te-am simtit in cumpana! N-ai avut niciodata curaj sa admiti ca ti-ai strans ochii ca nu plangi cand am plecat. N-ai avut curaj sa vii dupa mine atunci. N-ai avut curaj sa fii barbat. Pentru ca a fi barbat nu inseamna sa fii dur si sa nu-ti arati sentimentele. Tu n-ai avut curaj ! Te-ai uitat in ochii celui care ma face fericita si tot nu ai curaj sa recunosti ca se poate. Stii ca ai inca o parte din mine si nu poti sa-ti tarai in continuare viata asta a ta plina de regrete.

N-ai avut curaj sa-mi raspunzi o vara intreaga la mailuri, la telefoane. N-ai avut curaj sa-mi explici ce se intampla, ca si cum m-ar durea, ca si cum m-ai fi distrus. Ca si cum eu sunt un copil si am nevoie sa fiu menajata. N-ai avut curaj sa-mi spui ca nu mai vii si tu, ca si cum te-as fi asteptat. N-ai avut curaj sa-mi spui ca pleci in partea cealalta de teama ca ce? Ti-amintesti, am lasat multe atunci si mi-am dat voie sa fiu bine cu tine. Ce daca a fost atat de real daca acum nu mai e? Ce daca imi mai spui uneori ca iti doresti sa dai timpul inapoi?

Stii, m-am intrebat mereu unde am gresit eu si ce am facut de te-am pierdut? Am plecat prea departe? N-am plecat odata cu tine? Am plecat? Asta e?

Tu n-ai avut curaj si punct.

Si acum vii si aproape este sincer, regreti, iti freci palmele, imi saruti mainile, imi promiti. Deschizi larg ochii si casti gura cand iti povestesc cum mi-am continuat eu viata fara tine. Clipesti nedumerit cand iti explic ca am fost la spital si nu-mi era deloc bine. Te incrunti ca prostul cand iti spun ca am trecut prin cateva chestii vara asta! Imi spui ca-ti pare rau, ca trebuia sa te sun. Ca daca stiai ca e serios te-ai fi oprit. Te-ai fi oprit din ce? Din a nu avea curaj?

Acum e aproape la fel. Ma tii de mana. Ma scapi usor. Ma prinzi, ma arunci, ma chemi, imi multumesti, ma minti si iarasi imi saruti mainile. Nu e nevoie sa fiu prea scolita ca sa te vad acum. Oamenii nu se schimba. In cazul asta eu sunt fraiera dintre noi doi. In cazul asta e mai grav decat mi-am imaginat. Inseamna ca atunci cand era bine cu tine defapt era o prostie.

Stii, cand esti acolo singur si e cald, si mergi la servici, si cunosti cativa oameni si le afli povestile de viata si le citesti dorul si tristetea in ochi, chiar daca seara mergi la cina cu ei si mananci mancaruri scumpe, tot in sec inghiti. Uneori nu e vorba numai este tine. Sau mai rau, despre mine si tine!

Vad ca nici acum nu ai curaj sa hotarasti singur ce e mai bine pentru tine. Spui intr-una numai cuvinte frumoase despre mine. Spui ca-ti pare rau. N-am nevoie sa aud astea. Ajunge. Vreau sa te vad cum ii lasi pe ceilalti si vii la mine fara sa te chem.

Nu-ti mai pot promite nimic.

In 2012 nu mai fac nici o promisiune. Am simtit nevoie sa spun asta si ieri. Viata mea e atat de haotica incat nu mai fac nici o promisiune. Nu mai stiu nimic. Nu mai fac asta pentru ca daca le fac, ma tin de ele cu orice pret. Si anul asta care se incheie, am pierdut pe ici pe colo din cauza asta.

Nu-ti mai promit nimic pentru ca de dragul meu se inclina si altcineva. Si gandul asta te sperie! Si te-ai uitat in ochii lui si nu ti-ai dat seama.

Gandeste-te la ce-ti spun .

Sfarsit de an!

Asa ca de sfarsit de an, ca sa nu-mi reportez frustrarile si gandurile rele! Nu e ca si cum as fi suparata acum. Nu e ca si cum pentru a 1000-a oara sunt dezamagita. Nu e ca si cum pentru a 1000-a oara am incredere in niste oameni care nu merita, nu ma invat minte, de cativa ani buni tot repet aceleasi aceleasi aceleasi greseli!
Ce-mi doresc in Noul An? In primul rand vreau sa nu fie sfarsitul lumii asa cum se anunta. Apoi sa nu ma mai trezesc in mijlocul vietii fara sa am de ce sa ma agat. Sa ma pot opri sa respir, sa-mi incetinesc cresterea asta haotica, sa nu mai plutesc in deriva asa cum fac din octombrie in continuu. Bajbai pe intuneric, ma impiedic, verific daca mai respir, ma adun. Pornesc dimineata cu nasu rosu la servici, ajung pe la amiaza, mi-e foame, mai trec doua ore, sunt infometata iar seara cand ajung din nou acasa ma gandesc daca sa ma culc sau sa ma spal!
In rest dorm si eu ca toata lumea, tin pumnii stransi ca un copilas, cel putin asa mi s-a spus. Ocazional ma urc pe mese din lemn prin cine stie ce club plin cu studenti, ocazional gust din fel de fel de bauturi alcoolice. Doar ocazional. Si cand ma mananca nasul trimit mesaje de amor unui tip interesant cu care am o istorie cel putin la fel de interesanta. Normal, dimineata ma intreaba daca sunt bine si imi spune ca inca ma iubeste.
Anul asta a fost unul plin. Iarasi am inconjurat pamantul asta ca sa am parte de o vara deosebita. Inainte de asta am iubit sincer. Dupa asta n-a mai ramas nimic. Din ce-am iubit. Apoi m-am angajat intr-o forma sau alta. M-am angajat intr-un birou, m-am angajat la alergatura, la scoala si la facultate in acelasi timp. M-am angajat si sunt bucuroasa. Nu sunt multumita dar sunt bucuroasa. Atipic,nu?
Mai spre sfarsit acum am dat-o in bara cu niste prieteni dar la ce ar mai fi ei buni daca nu la din-astea?
Pe sfarsite, acum,
Va imbratisez dragii mei, nu va vorbesc inca de planuri de viitor pentru ca 2012 este un an mare. Trebuie sa fie un an mare! Pentru mine si pentru multa lume! Stiu eu mai bine ce-mi doresc!
Numai sanatate!