Am avut doua zile de vacanta! Lumea din jurul meu s-a oprit si mi-a dat voie sa adorm fara sa tresar inainte. Toti! Colege de camera, parinti, profesori, colegi si iubiti. Mi-am facut unghiile si mi-am pieptanat parul. Am fumat in camera, am mancat portocale si am mirosit a Johnson's Baby Oil. Am obosit de-atata praf. Am obosit sa mai alerg. Nu am timp de mine. Ma uit pe mine pe undeva si asta ma scoate din sarite. Viata e numai alegeri. Cand m-am oprit ultima data din fuga si m-am uitat la mine am calcat nervoasa pe piciorul drept ca sa nu mai pot pasi atat de repede. Imi doresc sa nu mai fiu atat de incarcata, imi doresc sa am cui povesti toate nimicurile, imi doresc sa ajung si eu seara acasa si sa adorm in bratele cuiva. Nu sa-mi adun puterile ca sa ma trezesc dimineata si sa fiu cu gandul prin paturi de barbati frumosi si de succes. Nu sa clipesc prea des cand ma intreba mama cum o mai duc, ce mai face inimioara aia mica a mea. Nu sa ma cert fara motiv, nu sa fiu ca un tren in miscare tot timpul. Vreau sa inchid ochii si sa nu mai aud nici un tipat, nici o problema, nici un telefon sunand si nici o sarcina de dus la capat.
Pentru ca sunt obosita. Pentru ca nu ma distrez, pentru ca sunt frustrata si de cate ori ajung langa un pahar cu tequila mi se face sete.
Acum cateva zile mi-am dat seama de un lucru. Obisnuiam sa cred despre mine ca ma indragostesc doar de persoane defecte. Credeam ca e un soi de atractie intre mine si cei nebuni, ori ca asa sunt eu, doar cu inima pentru cei care au probleme. Daca fac o lista a barbatilor din viata mea, toti sunt damaged, one way or another! Obisnuiam deja sa caut ceva obscur si bantuit acolo unde e primavara numai ca sa am un motiv sa ma indragostesc. Obisnuiam sa cred ca pur si simplu asa sunt eu. Asta pana acum cateva zile cand mergeam grabita cu un dosar in mana si una bucata barbat pe care mi l-am dorit pana acum cateva saptamani, langa mine si pe undeva pe langa Universitate mi-am intersectat privirile cu cineva. E vorba de o persoana din trecutul meu foarte timpuriu si imi place sa-i spun asa nu pentru ca inca mai am emotia aia pe care o avem cu totii cand suntem mici si vrem sa fim "mari" ci pentru ca imi place sa cred ca m-am schimbat un pic de-atunci. Pe Vlad l-am iubit asa cum imi iubesc mainile. Pentru Vlad m-am repezit parintii, am intarziat noaptea la camin, am platit o factura grasa la telefon si am fost la psiholog. E oarecum ciudat sa vorbesc asa despre el pentru ca asta a fost candva demult si nu stiu daca el mai e aceeasi persoana pe care I used to know. Cu el n-a fost niciodata asa cum am visat sa fie. Ne-am cunoscut in curtea liceului, la o premiere, inainte de vara. Intotdeauna mi-a placut sa spun ca Internetul ne-a indragostit. Tipic. Tipic. 2006-2007-ish. Toata vacanta am vorbit si am asteptat sa inceapa din nou scoala ca sa putem fi impreuna. Mi-am imaginat primul sarut lung, jucaus, intens, altfel, tipul-de-sarut-la-care-sa-ridic-piciorul-drept, la care sa tremur de emotie si la care sa inchid ochii. Puf! Cand m-am intors de la scoala, obosita, ravasita, cu geanta in mana si trei foi de dus la semnat, infometata si grabita am dat nas in nas cu el. Probabil ca am uitat multe din ce a insemnat relatia mea cu el dar un singur lucru nu am sa-l uit niciodata! Nu am cum sa-l uit, e ca si cum in momentul ala am facut o alegere. L-am luat repede de mana pe hol, l-am sarutat in graba si i-am spus ca trebuie sa ne vedem mai tarziu, ca si cum as fi fost langa el o viata intreaga. Am simtit ca si-ar fi dorit altceva de la mine, de-aia nici n-am mai mancat pranzul ala. Apoi l-am iubit asa cum m-am priceput eu mai bine. Folosesc cuvinte mari pentru ca asa simteam atunci. Imi place sa zic ca inca mai am o prietena care crede ca eu de fapt sunt inca indragostita de Vlad. Dar nu cred ca e adevarat, nu ma cunosc totusi atat de bine pe mine insami ca sa fiu sigura...dar totusi inclin sa cred ca nu e adevarat. Crescand, dupa ce m-am imbatat prima oara si mi-am suflat nasul, am inteles ca problema pe care baiatul asta o avea la momentul ala era una care-l eticheta ca broken. Si tot asa, crescand, m-am uitat la toti baietii si mai apoi barbatii care m-au tinut de mana si am realizat ca toti seamana cu el. Si cu toti m-am purtat asa cum stiam s-o fac.
Nu-mi propusesem sa scriu in seara asta despre el dar nu pot sa ma abtin si sa nu ma simt atinsa de un sentiment stupid. Nu e totusi prima data cand il vad. Ne-am trimis candva niste e-mail-uri nu foarte prietenoase si de atunci parca cineva acolo sus e plictisit si cand vrea sa se amuze ne intalneste. Abia acum cateva zile am schitat amandoi un salut si ne-am mutat rapid privirile orgolioase in alte parti.
Incepusem sa scriu pe undeva mai sus ca toti barbatii care m-au tinut de mana au cate o parte "stricata" de care obisnuiam sa ma simt atrasa. Acum am inceput sa ma gandesc daca nu cumva eu sunt formata numai din parti din-astea si pur si simplu barbatii cu probleme doar mi se potrivesc perfect.
Si-acum, referitor la copila aia din 2006-2007, vreau s-o cunosc mai bine pentru ca mi se pare ca a crescut prea repede si nu am apucat sa petrecem mai mult timp impreuna. Vreau sa-i spun sa nu fie grabita, sa se gandeasca bine cand alege, orice ar alege. Vreau sa-i spun ca o sa ajunga si la 18 ani, o sa aibe o petrecere frumoasa alaturi de prietenii ei, si da, o sa fie cineva sa o sarute la 12 noaptea dar nu, nu o sa fie Vlad. O sa ajunga si la 20 de ani, o sa mearga la facultate la Iasi, o sa ia bursa si o sa danseze pe mese, o sa zboare peste ocean si o sa se intoarca mai puternica. Dar pana sa se intample toate astea, ai te rog rabdare, bucura-te de primul sarut, invita-l pe el sa manance cu tine la cantina si fii copil. Nu te grabi niciodata si nu uita niciodata sa visezi. Poti sa ai tot ce-ti doresti daca stii ce sa alegi dar intrebarea cea mai grea, e ceea ce-ti doresti ceea ce ai nevoie?
V-am pupat frumos pana data viitoare
