... ma intreb, si chiar sunt foarte curioasa, sunt nebuna de curioasa sa aflu daca sunt atat de puternica inca sa pot trece peste el. Asa se intampla cand am un pic de timp liber, cand nu sunt stresata si raman singura cu mine. si doar cu mine. Atunci in loc sa fie liniste, mie-mi ard palmele si ma doare capul. Sunt eu oare atat de puternica incat am trecut peste el? sau e doar o faza...
As fi dezamagita. M-as bucura intr-un fel ca sunt libera din nou insa mi-ar plange un ochi pentru ca ideile mele despre o dragoste care nu moare niciodata s-au daramat.
Si pentru ca m-am obisnuit sa nu fiu singura, am tendinta de a ma apropia de oameni, de a ma spijini in cele mai instabile persoane, de a cauta motive de ras in cele mai tragice povesti si de a incerca sa vindec acolo unde nu se mai poate face nimic, uit de fapt ce caut, uit ca vreau sa fiu fericita, ca merit si eu sa port flori in par. Si in ultima perioada, ca si cum m-am trezit din somn, bajbai cu ochii inca inchisi pe langa un tip.
E persoana langa care am ras ca nebuna, e persoana cu care m-am ametit prima data de la bere. E tipul care mi-a spus sa ma linistesc, care e tot timpul calm si cald langa mine, e colegul care ma gadila si ma face sa rad la seminarii. E barbatul care ma amuza cand imi impinge picioarele pe sub masa si din cauza caruia ma cearta profa de econometrie. E barbatul pe care pot sa-l sun la orice ora numai ca sa vorbesc cu el. E genul matur si copil in acelasi timp, total diferit fata de ce stiam eu. E tipul care dupa cat de artagoasa sunt uneori cu el nu ma abandoneaza. sau asa-mi place mie sa cred! E tocmai barbatul la care nu m-am gandit niciodata pana acum. Pentru ca e acolo mereu. Pentru ca se poarta frumos. Pentru ca are constiinta, pentru ca vrea. Si poate.
Pentru ca atunci cand vrea sa-mi daruiasca ceva, gaseste fel de fel de obiecte prin camera si mi le da. Pentru ca vrea sa-m pregateasca intr-o zi paste cu sos adus din tari straine. Pentru ca intr-o seara mi-a facut o floricica dintr-un bilet RATP. Pentru ca uneori recunoaste ca am dreptate.
Cu toate astea cred ca sunt o ticaloasa pentru ca nu ma port suficient de bine cu el, cred ca sunt rea pentru ca imi mai vars furia pe el si tin mortis sa am ultimele cuvinte desi cel mai bine ar fi sa tac.
Cred ca sunt o ticaloasa pentru ca desi nu e nimic clar intre noi, nici nu stiu daca exista chimia aia afurisita sau nu, am devenit imuna la chimie... desi nu o simt, ma grabesc. Ma supar in sinea mea cand nu reactioneaza cum ma astept.
Si, la final... cred ca sunt o ticaloasa, dar probabil ca nu sunt! Probabil e doar modul meu stangaci, nespus de omenesc de altfel, prin care arat ceea ce simt... cel putin pentru moment!
Pentru ca pe mine ma induioseaza sarbatorile, va doresc cel mai frumos Craciun!
