vineri, 3 august 2012

America...strica sau intareste?

Si uite ca am ajuns din nou, ca in fiecare vara din ultimii ani incoace, tot pe meleaguri americane. Totul e la fel, poate un pic mai rece anul asta, poate un pic mai putin de munca dar la fel de obositor...
De fapt, cred ca eu sunt obosita. Am trecut anul asta de la studenta la licentiata, de la total linistita in casa la persoana ocupata cu un job interesant... important e ca suntem din ce in ce mai bine si mai maturi si mai intelegatori.
Am invatat incetisor cum sa ma colectez singurica din starile mele de tristete, am observat cum pot sa nu-mi dau voie mie insami sa mai cobor acolo unde mi-e frica. Am esuat maxim intr-o relatie in care credeam cu fiecare fir de par. N-am putut sa iert deloc tot ce mi-a facut nici macar cand vedem ca ii pare rau. N-am putut sa-l accept langa mine o perioada. Ma bucur pentru mine ca am fost atat de rea, sunt mandra ca am spus nu, si mai mult, gust si acum cu placere amintirea momentelor cele mai dramatice.
Apoi dupa ce m-am linistit am inteles ca totusi pana si jumatatea ta poate sa greseasca, asa cum tu poti gresi... si ea te poate insela, asa cum si tu poti. Daca ii spunem jumatate nu e neaparat vorba despre jumatatea mai buna. Ne place noua asa, sa credem ca intregul poate sa fie unul mai bun daca e alcatuit din jumatati dar nu cred ca e asa.
Vorbeam de America si am deviat de la subiect.
In America relatiile nu tin. In America lumea se desparte. Sunt pe punctul de a confirma asta a 3-a oara. Cica numai 3 sunt norocoase. Lumea e mai superficiala. Munca asta fizica ii tampeste si ii face sa uite ca acasa nu-i la fel. Aud tot felul de povesti si vise, care mai de care vor sa ramana aici, sa-i serveasca pe ceilalti in cel mai bun caz. Se plang de picioare umflate si de tot felul de dureri de spate si de maini dar viseaza sa faca asta ani buni de-acum incolo si fugind de politie.
Lumea care a ramas aici s-a schimbat. si nu in bine !
Intelegeti ca nimic nu e ce pare a fi.
America ar trebui sa-si redirectioneze efectele asupra relatiilor dintre oameni.
Mi-e dor sa ma tina in brate si ma trezesc cautand asta aiurea, cand de fapt stiu exact ce vreau. mi-e dor sa dormim impreuna si ma innegreste gandul ca poate nu o sa se intample asa curand.As vrea sa stiu cate ceva din ce-o sa fie. La fel vroiam si anul trecut. La fel si anul asta. Sa fie bine. Sa-mi fie bine!
Dar, sunt trecuta printr-atatea, incat n-am cum se esuez. Si daca o sa cad, stiu ca n-am sa cad pana acolo jos unde mi-e frica sa cobor!
Si cu putin noroc, poate o sa ma prinda cineva de mana in fata unor trepte si o sa aiba grija de mine. La urma urmei, are we human or are we dancers?

Pentru unul din prietenii care m-au dus acolo jos acum cativa ani, in locul in care jur ca n-o sa mai ajung, dar care usor usor a putut sa pastreze prietenia si caruia ii multumesc ca mi-a aratat ca se poate:
Dragul meu camarad, m-am gandit la tine mult zilele astea, sa ai o viata usoara si frumoasa inainte, oriunde te-ai afla, indiferent de continent sau tara, latina sau nu, ca tare mi-e dor uneori sa mai stam de vorba pana tarziu si sa fumam tigara dupa tigara... fara de fapt sa ajungem la nici o concluzie. Concluziile le trag eu singurica, le schimb des, le intorc si ras-intorc pana cand ma plictisesc si ma apuc de altceva! Tie iti durez sa ti se confirme ipotezele alea bune si sa fie totul ok ! Au revoir mon ami Cosmin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu