America

America

Ohh, in sfarsit am si eu cateva minute libere si pot sa scriu si pe blog! Doamne am crezut ca nu mai ajung!!! Trebuia sa zborin Frankfurt spre Washington si apoi in Virginia, in Roanoke. Ei bine, cea mai tare agentie germana, Lufthansa, m-a executat dintr-un singur foc, avand o intarziere de 2 ore la plecarea din Bucuresti fapt pt care eu am pierdut toate conexiunile, toate zborurile urmatoare… am ajung in Germania, m-am dus val-vartej la compania aeriana in aeroport, God! Un aeroport cat jumatate din Iasi… God!!! So, le-am explicat care e problema si mi-au asigurat sederea peste noapte intr-un hotel din Frankfurt, foarte fain, cu doua mese incluse. Am ajuns acolo, hotelul superb, orasul superb! M-am odihnit, am apucat sa trimit cateva mailuri lui Larry (seful meu care trebuia sa vina in Roanoke sa ma astepte la aeroport), mi-am anuntat parintii si cativa prieteni ca sunt stuck in Germany dar ca sunt bine si apoi m-am odihnit. A doua zi de dimineata am plecat la aeroport, am avut un zbor destul de plictisitor catre Washington, am fost tot timpul deasupra norilor dar totusi am reusit sa prin cateva portiuni din Scotia si Groenlanda… superb! Am ajuns dupa 8 ore jumate in America unde iarasi am luat-o de la inceput cu bajagele, le-am trecut prin vama, am fost controlata drastic, americanii astia sunt f seriosi cu securitatea lor! In fine, spre Roanoke am luat un avion super micut, mi se parea o jucarie fata de matahala care m-a adus pana in Washington. In fine, am ajuns in aeroport, mi-am recuperate bagajul si l-am cunoscut pe Larry. E foarte de trreaba, e genul de American deschis, care vorbeste foarte mult, foarte dragut si amabil, nici nu am simtit cum a trecut timpul, am vorbit diverse chestii, mi-a explicat cateva dintre lucrurile pe care trebuie sa le fac pe-aici. Cand am ajuns in sfarsit in Moneta, ne-am dus la restaurant, am facut cunostinta cu noii mei colegi de munca si cu fetele din camera apoi am ajuns si la motel. Mi-a spus ca a doua zi sunt libera, nu trebuie sa merg la munca dar eram atat de nerabdatoare incat nah, am refuzat odihna asa ca a doua zi m-am trezit de 08 si la 09 semnasem déjà condica si incepeam treaba. Am facut training cu o tipa Vicky, o negresa grasa, cu parul impletit tot, cu un accent foarte fain, asa cum sunt negresele in general in filme. Mi-a aratat ce trebuie sa fac, mi se pare ok, e mult de munca intr-adevar dar e ok, cum imi place mie sa raspund cand ma intreaba lumea pe-aici cum mi se pare munca: “I can handle it!”. Astazi iarasi am luat-o de la zero, cu housekeeping de dimineata si apoi dupaamiaza si seara la restaurant la dishwashing. In restaurant atmosfera e foarte faina, toata lumea rade pe-acolo, toti mi se par cam tacaniti, fiecare are cate ceva neobisnuit cred ca de-aia m-am distrat asa de bine. Am stat cu mainile in apa cu detergent aproape tot timpul dar a fost ok. Este mult de munca aici dar, fara sa par falsa or something, atmosfera de prietenie, rasetele si glumele fac treaba mai usoara si la cat de frumos se poarta cu mine o sa incep sa tin la ei.

Am fost astazi intr-o pauza de doua ore si la un supermarket unde am ramas masca de ce preturi mici au, dincolo de faptul ca puterea de cumparare a banilor este muuult mai mare decat la noi, unele preturi sunt chiar mai mici decat in Romania.

Maine iarasi o luam de la capat dar spun asta cu un zambet in coltul gurii pentru ca abia astept sa ne reintalnim acolo in spate, la restaurant in culise 

Va pup pe toti, mi-as dori ca fiecare dintre voi sa ajunga sa vada cum traiesc oamenii astia, cat de linistiti sunt, cat de bine se lucreaza intr-o atmosfera placuta, cat sunt de diferiti si cat sunt de deschisi. Imi place aici, nu regret absolute deloc ca am facut alegerea asta si chiar daca este mult de munca, sunt multumita de tot ce mi se intampla!

Va pup, ne mai auzim!

but i'm a supergirl...

Si uite ca se termina asa cum a inceput. Cu bagaje, cu nervi, cu tensiune, cu asteptare, cu dezordine, cu emotie, cu nerabdare, cu o lacrima-doua pe stanga, cu unghiile roz, cu parul prins neglijent intr-o coada si creionul negru intins aiurea la ochi... asa a inceput si asa se si termina. Ma uit in fata, langa geam, in cealalta parte a camerei si vad un teanc de bagaje. Ina se aseaza in fata mea si.. "don't be sad"... nici nu ma uit la ea....

Nu stiu de ce totusi simt cum ma junge din urma tot ce am facut in anul asta. Cum m-am schimbat, cat m-am schimbat, ce m-a facut sa ma schimb...

Sunt lucruri de care nu mi-era frica sa ma lovesc pentru ca credeam ca stiu cum e sa traiesti printre straini. Am spus intotdeauna ca imi place vijelia asta din viata mea, ca ma atrage sa fiu tot timpul in priza, ca m-am obisnuit cu drumurile, ca iubesc masinile si soselele mai mult decat imi iubesc pantofii... dar nah... De fiecare data cand se termina ceva ma intristez si ma apasa un soi de tristete...pentru ca oricat as fi de deschisa la nou si obisnuita cu schimbarile...pe atat de conservatoare sunt..

Anul asta am mai cunoscut un oras, am mai invatat coridoarele unei cladiri imense, am fost membrul lunii in asociatia din care fac parte, am fost la teatru, am organizat petreceri si m-am imbatat... am mai cunoscut oameni, mi-am schimbat accentul, am fost in locuri in care nu mai ajunsesem niciodata, cu persoane alaturi de care nu am stat niciodata. Am facut dragoste si nu sex poate pentru prima data in viata mea, cineva mi-a spus cat sunt de importanta pentru el, pentru prima data,  si tot pentru prima data am acceptat niste adevaruri care nu-mi plac. Pentru ca am inteles ca in viata nu pot sa ai intotdeauna ce iti doresti! Anul asta am suferit mult ca sa nu sufar foarte mult, m-am purtat urat cu cineva ca sa nu-l las pe el sa se poarte urat cu mine, l-am iubit ca pe nu stiu ce si am renuntat la el ca si cum as renunta la o tabara la munte. M-am mintit pe mine si pe cei din jur destul de greu la inceput dar apoi mi-a fost din ce in ce mai usor asa ca am devenit o mincinoasa si o ipocrita.

Anul asta am plans dupa prietenii mei vechi, m-am gandit mult la Irina si fiecare lucru care mi-aducea aminte de ea ma "nostalgiliza".

Si acum, cand s-a sfarsit, cand trebuie sa plec din locul in care ma obisnuisem, nu pot sa las trecutul sa ma ajunga din urma pentru ca sunt mai decisa ca niciodata sa fac ceva cu viata mea si tocmai din motivul asta poimaine pe vremea asta o sa fiu intr-un avion dinspre Frankfurt catre Washington si tarziu in noapte o sa ajung de-acolo in Roanoke. Vreau de la astea trei luni care mi se insira in fata sa-mi redea increderea in mine si sa ma faca mai puternica pentru ca da, ce am trait aici in ultimele 9 luni m-au si ridicat dar m-au si coborat!

O sa scriu pe blog cand ajung acolo, pana una alta ... i'm a supergirl!

Nepotrivire

Nu cred ca am nimerit-o nici de data asta. Iar am dat-o in bara! Frate, chiar e nevoie sa vin cu manualul de utilizare dupa mine? Chiar e nevoie sa-mi spun clar si raspicat regulile inainte sa ne tinem de mana? Sa-ti vorbesc despre minciuni, sa-ti vorbesc despre fidelitate, despre respect si despre bunele maniere? Sa-ti explic ca pentru mine minciuna inseamna si omiterea unei bucatele din adevar, nu neaparat inventii si fabulatii. Chiar trebuie sa ma exprim verbal si sa-ti explic ca daca vrei o relatie cu mine ar fi dragut sa nu te culci cu toate care-si desfac picioarele prin cine stie de colturi din campusu asta mic si prafuit? Nu esti nici tu in stare sa ma respecti asa cum te respect eu pe tine, nu stii nici tu ca daca tii cu adevarat si pretentii de la relatia noastra ar trebui sa poti sa ma asculti cand sunt suparata, sa poti sa ma strangi in brate si sa ma lasi sa-ti plang pe umar, sa vii cand te chem, sa-mi aduci pastile cand imi explodeaza capul si sa nu ma lasi singura cand am nevoie de tine.  Pana si barbatul la care am renuntat pentru tine punea mai multe in joc cand venea vorba de mine! 

Sincer m-am saturat de oamenii astia falsi care isi urmaresc innebuniti interesele fara sa le pese de ceilalti. Ma simt singura acum si am impresia ca nu ma potrivesc deloc cu peisajul asta de Romanie care se vrea moderna si emancipata. Oamenii nu mai au timp unii de altii, nu mai savureaza momentele importante si frumoase, nu mai stiu cum sa-si petreaca timpul, nu si-l mai pot organiza si asta nu aduce decat suferinta din partea unora sau a altora. Eu am renuntat la a ma iubi frumos, am inlocuit a face dragoste cu a face sex, am inlocuit linistea de dupa cu gasca de prieteni ca si cum ar fi fost ceva aproape normal sa luati cu totii parte la orgasmele mele! 

Sunt intr-un soi de terapie, de seminar intensiv pe tema "Nu mai da atat de multe de la tine ca ramai la final fara nimic" si, cu toate ca m-am abtinut mai mult de data asta, tot am dat-o in bara. Pana la urma nu pot decat sa fiu uimita de cat de diferiti suntem in gandire, in principii si comportamente. Fiecare se orienteaza pe moment in functie de situatia cea mai favorabila, indiferent de modul in care a privit lucrurile pana la momentul respectiv. 

Oamenii se schimba. Eu ma schimb. Eu vreau sa ma schimb pentru ca e nevoie. Eu ma iubesc asa cum sunt dar vad ca nu ma potrivesc deloc cu stilu care se poarta pe-aici asa ca trebuie sa ma adaptez. Si cum se zice ca pofta vine mancand, o sa ajung si eu cumva sa fiu una dintre gagicile despre care se zice ca e cel mai indicat sa la ai prietene ca altfel..

Pana una alta m-am gandit frumusel sa-mi iau zboru si sa fac ceva cu viata mea pentru ca uite, timpul trece si la sfarsit cand tragem linie nu avem nimic realizat si e pacat ca am trait in cazul asta! Vreau sa ma intorc peste trei luni schimbata definitiv, vindecata de sictiru pe care il am fata de oamenii din jurul meu si sa-mi vad frumusel de drumul meu!

Imi pare rau baby pentru tine dar sa stii ca sincer, nu-mi pare rau pentru noi! Poate candva, cand ai sa cresti mare, o sa intelegi si tu cum trebuie sa te porti cu o femeie si o sa-ti amintesti de mine si de tot ceea ce am incercat eu sa te invat! sau poate ca nu o sa ajungi niciodata sa vezi anumite lucruri pentru ca o sa fii in permanenta ocupat cu afacerile tale!

Ploaia nu-mi mai uda parul de aproape trei saptamani

Ploaia nu-mi mai uda parul de aproape trei saptamani pentru ca in sfarsit s-a oprit din picurat in lumea mea, s-au oprit tipetele, s-au oprit furtunile si nu mai baltesc lacrimile.

E important sa intelegem ca avem niste limite si depinde doar de noi cum le gestionam.

E greu sa le afli, e dificil cand te izbesti de ele, e cumplita senzatia cand realizezi ca te termini incet incet, ca te stingi usor si nu mai ai putere. E urat sa te vezi fara optiuni, sa te simti depasita. Si cand nu mai stii ce sa faci, cand te doare capul, cand iti sangereaza nasul de la atatia nervi adunati, cand e sanatatea ta in joc, cand te simti folosita, cand astepti sa te ridice el de jos si sa te aseze pe fotoliu dar el tranteste usa, cand astepti o floare si n-o primesti nici macar in vise, cand abia atipesti noaptea tarziu si esti ingrijorata si a doua zi esti moale si deconectata... cand te saturi sa plangi, cand incepe sa-ti fie rusine de ceilalti si apoi de tine, cand pur si simplu nu mai poti, atunci e momentul sa intelegi. Atunci e momentul sa te pui pe tine in capul listei si sa renunti la a fi a doua persoana din viata tuturor, inclusiv a ta! Atunci mergi pe strada, cumpara-ti lalele de primavara si zambeste.

Daca ti-e greu aminteste-ti ca o faci pentru tine si nu meriti toate astea. Admira apusul si rasaritul si nu mai intinde cu ochii inchisi mana dreapta catre palma lui. Risca sa fii fericita. Aduna-te. Respira din nou ca si cum ai face-o prima oara, deschide ochii si admira-i in oglinda. Bucura-te de tine si aminteste-ti ca el nu a putut sa se bucure si asta-l face dintr-o data mai putin barbat decat un copil in scutece.

Daca te ajuta cu ceva, fii rece, uita de tot ce te afecteaza, impune reguli, stabileste-ti programul si nu-ti mai da voie sa plangi.

Du-ti copilul din tine in parc si da-i o inghetata.

Joaca-te cu mingea si canta melodia care-ti place.

Nici nu-ti imaginezi cat de repede ceilalti vor observa. Si intotdeauna, cum in marketing se stie ca un zambet vinde mai bine decat o fata imbufnata, asa si pe strada: un chip luminos atrage curiozitate si in final chiar afectiunea dupa care tanjesti de atata vreme..

De cand am luat decizia de a-mi da voie sa traiesc, de a-mi reincepe viata, nici ploaia nu-mi mai uda parul pentru ca... nu mai ploua!

Va multumesc voua, celor care ma iubiti asa cum sunt, pentru ceea ce sunt, nu pentru mancarea pe care o fac, banii pe care ii imprumut, umarul pe care plangeti sau modul meu stangaci de a-mi expune sentimentele.

Multumesc barbatului care s-a decis sa ma repare, care nu se supara cand sunt intunecata, cand ma gandesc aiurea, cand ma supar degeaba. II multumesc pentru rabdarea lui si pentru calmul pe care mi-l serveste. Ii multumesc pentru fiecare sarut si pentru fiecare data cand ma tine de mana...

Caut sa vad cum mi-ar sta mai bine

Daca as putea sa-mi realeg obiectul as face tot posibilul sa evit lucrurile din sticla sau portelan.

Daca as sti ce e nevoie sa fac ca sa uit as face-o imediat. 

Daca as putea alege sa ma schimb intr-un anume fel, mi-as lua niste craci lungi si m-as face blonda, m-as fixa pe 18 ani si as vrea sa functionez numai noaptea. Fara sa-mi pese, fara sa ma impresioneze, fara sa ma murdareasca, fara sa ma umplu de praf. As vrea mult sa fiu ca tine. Defapt as fi tu daca as putea. M-as rupe de orice legatura cu etica, m-as ascunde dupa cuvinte, as inventa noi sentimente pentru satelitii mei si as fi atat de puternica incat mi-as putea stabili starea de spirit de la un moment la altul fara sa ma prefac. Mi-ar placea sa pot sa privesc in ochi si sa mint. Mi-ar placea sa-mi placa sa vad cum placerea altora se face neplacere doar din doua vorbe.

Daca as sti ca e nevoie sa ma dau de pomana in schimbul fericirii as face-o chiar daca nu ati mai avea la cine sa priviti cum plange rade la soare si plange cu zambete.

As vrea sa am glas frumos, sa nu ma fiu raraita, sa fi cantat pe la festivaluri de muzica usoara. As da la actorie ca sa pot sa traiesc vietile mai multor oameni in aceeasi noapte si sa vad cum e. As citi si m-as chinui sa scriu mai frumos. 

Nu m-as indragosti, nu m-as atasa, nu as suferi. As fi perfecta.

Nu as fi naiva.

Nu as fi o vaza cu multe fisuri. Nu m-as scurge. Nu m-as imprastia. Nu m-as topi. Nu as arde. Nu as tremura. Nu mi-ar fi frica de cadere. Nu as astepta sa dea in foc ca sa inchid ochiul. Nu m-as inclina in fata nimanui.

Si ca sa intelegi mai bine perfectiunea asta trebuie doar sa te gandesti la cum ai fi tu fara mine si la cum ai fi trait fara nimic din ce ai luat de la mine. Jur ca as da mai multe. Meritati cu totii. Dar nu mai am. Pentru ca intr-o noapte mi-ai spus ca nu e bine sa va las sa luati din mine...si m-ai sfatuit sa nu va mai dau. dar cu zambetul pe buze tocmai imi luai o lacrima de pe obraz si mi s-a parut ca te vad implinit.

Am obosit sa mai vorbesc mult, am obosit sa rad prosteste seara, am obosit sa-ti raspund mereu cu doua sensuri, sa fiu mereu in garda, sa fiu mereu atenta. Vreau sa te iubesc cuminte si frumos. Vreau sa nu fiu geloasa. Sunt urata asa geloasa! Am obosit de atata agitatie. Am devenit altfel. Ca sa nu fiu trista, ca nu ma infior la fiecare gand care-mi trece prin cap, ca nu mai am timp sa ma gandesc cat de bine poate sa fie cu tine si cat de fraiera sunt ca binele asta imi face rau de 5 ori mai mult...atunci ma agit. Ma invart, va distrez. Ma bucur cu voi...ma bucur de voi... dar cand plecati tot singura raman. pentru ca la urma urmei, seara inainte de culcare, inainte sa adorm lent tot singura sunt. si doare singuratatea asta cum ar durea sa nu va mai am pe voi dintr-o data. si la final, cand sunt numai eu, tot mica sunt. Tot cu piciorusele mele scurte, bruneta, impresionata, fara glas, fara scenarii de invatat pentru un salariu de nimic, fara toate cartile din lume citite de doua ori.... tot eu raman. atat de comuna, atat de "la fel ca toate femeile" cum m-a numit un oarecare intr-alta dupaamiaza. 

Eu si mintile mele va sarutam de noapte buna si va asteaptam si maine pe la noi ca s-o luam impreuna de la inceput

Pay it forward

Suntem atat de grabiti incat ne izbim unii de altii si in loc sa ne cerem scuze facem "dragoste", ne iubim fara sa ne privim in ochi pentru ca nu avem timp. Pentru ca timpul inseamna bani si viata e prea scurta ca sa-ti permiti sa nu te grabesti.

Suntem atat de egoisti pentru ca ne luptam sa supravietuim, ne luptam pemtru noi si pentru copiii nostri.

Suntem atat de falsi si superficiali uneori, incat incercam sa ne mintim pe noi insine. Nu vrei s-o iubesti pe ea pentru ca nu e bine. Nu vrei sa intelegi pentru ca daca ai intelege ai putea sa accepti si deja daca accepti inseamna ca te pierzi.

E pacat ca lumea asta nu se opreste din fuga, e pacat ca niciodata un minut nu a durat mai mult de 60 de secunde si o zi mai mult de 24 de ore. Asta ca sa avem timp sa ne ocupam si de ceilalti, nu numai de noi. Si e adevarat. Daca te opresti din tot ceea ce faci si te uiti in sus s-ar putea sa vezi cerul asa cum ti-l imaginai cand eram mic: ca o linie mare si albastra.

E prea mult praf si prea multa agitatie. E prea multa viata, chiar daca suna prea dur spus, e prea multa galagie acolo unde ar trebui sa fie liniste, e prea zgomotos rasul chiar daca e doar o gluma, e prea tare mirosul chiar daca e parfum de iasomie!

Exageram pentru ca pe masura ce crestem lucrurile raman la fel si vrem sa se schimbe in acelasi timp cu noi. Supradimensionam niste sentimente atat de simple si firesti... facem din iubire o drama, din prietenie un esec, din fericire un imposibil. Daca am putea doar sa ne oprim putin si sa stam unii cu ceilalti, sa ne cunoastem, sa fim empatici! Daca am gasit ceea ce cautam sa avem puterea sa ne oprim din fuga, sa respiram!

Ma gandesc si la mine si la cum procedez eu. Ma prefac atat de mult cand as putea doar sa ma comport la unison cu sentimentele mele... zambesc atat de fortat si imi dau parul dupa ureche chiar daca nu-mi intra in ochi. Clipesc si-mi scutur cerceii lungi ca sa vezi ce te ascult, imi inclin capul in dreapta ca sa par atenta, imi umezesc buzele cand ma gandesc sa te sarut si imi musc limba numai pentru ca imi trece asta prin cap! Ma ocup cu treburi, ma ingrop in hartii, in facultate, in carti, in traininguri, in diplome, in locuri de munca, in oboseala, in activitati... asta ca sa-mi aduc aminte ca noi doi suntem persoane diferite, nu suntem unul si acelasi, avem vieti diferite.

Pleci de atat de multe ori pe minut din mintea mea incat m-am obisnuit si cu prezenta si cu absenta ta. Ambele imi fac si bine si rau!

Uneori avem impresia ca ceea ce traim noi, ceea ce avem noi, lucrurile in care credem noi sunt atat de mari incat nu pot fi cuprinse in cuvinte si cand trebuie sa vorbim despre ele pur si simplu ne blocam. Cand vreau sa-i vorbesc despre mine, despre singurul lucru pe care il cunosc atat de bine incat cred in el, raman goala de cuvinte, nu le mai stiu intelesul, parca as fi dezbracata in mijlocul unei furtuni.

Chiar daca eu sunt norocoasa ca am inteles, chiar daca eu sunt norocoasa pentru ca am putut s-o fac singura, chiar daca sunt norocoasa pentru ca pot sa scriu despre asta, nu inseamna ca o sa pot face ceva sa schimb lumea asta...

Si te iubesc atat de... atat de-asa si-asa!

Inainte de a renunta de tot la tine vreau sa-mi amintesc de ce nu te iubesc complet, de ce nu te iubesc pana la refuz si de ce nu sunt convinsa ca esti bun pentru mine. Am niste sentimente neintregi dar sincere, incomplete dar sigure, partiale dar frumoase. Asa simt acum. Te iubesc atat de asa si-asa pentru ca de la o vreme nu mai pot sa fiu eu cand sunt cu tine. De la o vreme ma chinui sa par puternica, ma chinui sa ma imbrac in culori deschise, ma invalui in eleganta, parfum si machiaj numai ca sa nu-mi observi ochii obositi. Rad mult pe langa tine ca sa vezi ca nu m-ai doborat, acum vorbesc despre experienta de viata si viitor numai ca sa vezi ca trec peste tine, ca suport si inteleg, ca accept si am privirea inainte. 

Te iubesc doar asa si-asa pentru ca nu vrei sa ma privesti, pentru ca ti-e teama ca nu te poti abtine, pentru ca am insemnat ceva candva pentru tine si ai gresit pentru ca mi-ai spus-o. Pentru ca atunci cand imi fac curaj si vin cu idei si propuneri pentru fericirea noastra, impreuna sau separat, ma respingi fara explicatii, imi arunci in fata anumite cuvinte si apoi te inchizi intr-un soi de lume a ta. Rareori ramai cu mine. Deseori fugi. Pleci de nebun acasa cu mult inainte de termen, pleci, lasi luminile aprinse, pleci la Bucuresti, te hotarasti in juma de ora si trantesti usa.

Te iubesc asa si-asa pentru ca nu mai poti sa ma asculti, pentru ca nu esti aici cand am nevoie de tine, pentru ca ma jignesti, pentru ca nu intelegi aluziile mele si ma acuzi de rautate si minciuna. A, si pentru ca nu ai incredere in mine.

Cred ca trebuie sa vezi viata prin alt ochi de geam ca sa intelegi ce simt eu, ca sa intelegi cum simt si sunt eu. Dar dragule, esti atat de puternic lipit de dorinta ta de libertate, de egoismul tau pana la urma!, incat nu vrei nici macar sa te apropii de geam!!!