Si uite ca se termina asa cum a inceput. Cu bagaje, cu nervi, cu tensiune, cu asteptare, cu dezordine, cu emotie, cu nerabdare, cu o lacrima-doua pe stanga, cu unghiile roz, cu parul prins neglijent intr-o coada si creionul negru intins aiurea la ochi... asa a inceput si asa se si termina. Ma uit in fata, langa geam, in cealalta parte a camerei si vad un teanc de bagaje. Ina se aseaza in fata mea si.. "don't be sad"... nici nu ma uit la ea....
Nu stiu de ce totusi simt cum ma junge din urma tot ce am facut in anul asta. Cum m-am schimbat, cat m-am schimbat, ce m-a facut sa ma schimb...
Sunt lucruri de care nu mi-era frica sa ma lovesc pentru ca credeam ca stiu cum e sa traiesti printre straini. Am spus intotdeauna ca imi place vijelia asta din viata mea, ca ma atrage sa fiu tot timpul in priza, ca m-am obisnuit cu drumurile, ca iubesc masinile si soselele mai mult decat imi iubesc pantofii... dar nah... De fiecare data cand se termina ceva ma intristez si ma apasa un soi de tristete...pentru ca oricat as fi de deschisa la nou si obisnuita cu schimbarile...pe atat de conservatoare sunt..
Anul asta am mai cunoscut un oras, am mai invatat coridoarele unei cladiri imense, am fost membrul lunii in asociatia din care fac parte, am fost la teatru, am organizat petreceri si m-am imbatat... am mai cunoscut oameni, mi-am schimbat accentul, am fost in locuri in care nu mai ajunsesem niciodata, cu persoane alaturi de care nu am stat niciodata. Am facut dragoste si nu sex poate pentru prima data in viata mea, cineva mi-a spus cat sunt de importanta pentru el, pentru prima data, si tot pentru prima data am acceptat niste adevaruri care nu-mi plac. Pentru ca am inteles ca in viata nu pot sa ai intotdeauna ce iti doresti! Anul asta am suferit mult ca sa nu sufar foarte mult, m-am purtat urat cu cineva ca sa nu-l las pe el sa se poarte urat cu mine, l-am iubit ca pe nu stiu ce si am renuntat la el ca si cum as renunta la o tabara la munte. M-am mintit pe mine si pe cei din jur destul de greu la inceput dar apoi mi-a fost din ce in ce mai usor asa ca am devenit o mincinoasa si o ipocrita.
Anul asta am plans dupa prietenii mei vechi, m-am gandit mult la Irina si fiecare lucru care mi-aducea aminte de ea ma "nostalgiliza".
Si acum, cand s-a sfarsit, cand trebuie sa plec din locul in care ma obisnuisem, nu pot sa las trecutul sa ma ajunga din urma pentru ca sunt mai decisa ca niciodata sa fac ceva cu viata mea si tocmai din motivul asta poimaine pe vremea asta o sa fiu intr-un avion dinspre Frankfurt catre Washington si tarziu in noapte o sa ajung de-acolo in Roanoke. Vreau de la astea trei luni care mi se insira in fata sa-mi redea increderea in mine si sa ma faca mai puternica pentru ca da, ce am trait aici in ultimele 9 luni m-au si ridicat dar m-au si coborat!
O sa scriu pe blog cand ajung acolo, pana una alta ... i'm a supergirl!
yep sis'... you're a supergirl! you're my supergirl!
RăspundețiȘtergerenu am de gand sa-ti insir amintirile comune caci daca ai sta sa le citesti, ai pierde avionul... si nici nu vreau sa te fac sa pleci cu sufletul mai sifonat decat iti este acum... vreau sa pleci cu fruntea sus, caci tot ce ai facut, la momentul respectiv era "the right thing to do" (remember? :D)
lasa aici supararile, uita-ti acasa geanta aia mare in care ai pus toate lucrurile care te dor...toate lacrimile si toate cuvintele care te-au ranit... pleaca acolo cu mintea libera, cu sufletul gol gata sa primeasca prieteni si poze si ciocolata si petreceri si vin si sleepless nights si dragoste si muzica si tot ce te mai face fericita!
Te iubesc! Si crede-ma, o sa fie bine! Pe cuvant de sora mai mare!
si ca sa ai ce fredona pe drum -> http://www.youtube.com/watch?v=ZBR2G-iI3-I