E bine

America.

Am momente in care sunt absolut coplesita. Cand simt ca tot ce mi se intampla ma depaseste, fizic si emotional. Munca. Munca e ciudata. Cand vine seara si simt cum picioarele sunt cu 5 kg mai grele si tot corpul mi se descompune atunci imi dau seama ca munca e ciudata. Oboseala de dupa 11 ore, asa cum am avut astazi e una cumplita. Ma doare fiecare deget, simt cum imi dat mainile si ochii mi se inchid si de deschid aiurea. Asta e. America e un soi de vis frumos dar cainii nu umbla cu covrigi in coada nici aici. Iti trebuie curaj, vointa, implicare, ambitie si mai ales, trebuie sa stii in permanenta de ce te afli aici.

Este absolut superb. Uneori merg pe strada si nu-mi vine sa cred unde ma aflu, mi se pare ca nu e real, de la dungile galbene de pe asfalt, pana la formele cladirilor, toate mi se par ca din filme. Toate sunt ca din filme. Si daca ajungi sa intelegi cum merg lucrurile aici si cum traiesc oamenii de aici o sa-ti dai seama usurel ca America nu inseamna numai New York si Los Angeles sau mai stiu eu ce alte orase ultra mega populate, nu inseamna numai vedete, bani, lux, distractie si shopping. Intr-adevar oamenii au altfel de mentalitate, dupa zilele de munca urmeaza neaparat o pauza, lumea se distreaza, se merge la film, se mananca inghetata… dar viata bate filmul.

Luni am fost in Roanoke, ne-am plimbat, am facut poze, am mancat Brownies intr-un barulet dragut care seaman leit cu Cannabisu’ nostru (din Iasi). Mi-am cumparat o pereche de pantofi, am baut Sprite, am fost la cinema si am mancat cea mai buna inghetata din viata mea. Apoi ne-am intors in motel si ne-am mutat intr-un apartament mai fain, am carat toate lucrurile…

Sunt franta de oboseala dar imi place mult aici, dupa fiecare zi de munca, atunci cand imi notez cate ore am lucrat ca sa am si eu idée de cati bani trebuie sa primesc, am o satisfactie f mare. Nu este primul lucru pe care-l fac pentru mine, de la 15 ani tot fac alegeri singura si ma gandesc la viitorul meu insa, plecarea in State este cu siguranta primul lucru atat de mare pe care-l fac numai pentru mine. Si cand ma plimb pe-aici si vad atata verdeata, cand vad preturile atat de mici, cand vad hipermarketurile imense, mult mai mari si mai ticsite decat cele din tara, imi dau lacrimile si sincer, imi pare extraordinar de rau ca nu sunt langa mine si persoanele la care tin si de care imi pasa. Imi pare rau ca sunt singura aici si numai eu pot sa ma bucur de tot ce vad. Si acasa este rau, lucrurile nu se indreapta deloc… daca as putea, sincer mi-as muta viata aici fara nici cea mai mica problema. Dar daca pentru a trai aici ar trebui sa renunt la ceva de acasa nu stiu daca sunt destul de puternica ca sa o fac. Am incredere in mine, ma descurc in multe situatii… dar nu stiu daca pot sa renunt la tot ce am in tara pentru o viata aici. Asta nu stiu daca pot sa fac…

Va iubesc si mi-e dor de voi, de toti!