joi, 18 martie 2010

Si te iubesc atat de... atat de-asa si-asa!

Inainte de a renunta de tot la tine vreau sa-mi amintesc de ce nu te iubesc complet, de ce nu te iubesc pana la refuz si de ce nu sunt convinsa ca esti bun pentru mine. Am niste sentimente neintregi dar sincere, incomplete dar sigure, partiale dar frumoase. Asa simt acum. Te iubesc atat de asa si-asa pentru ca de la o vreme nu mai pot sa fiu eu cand sunt cu tine. De la o vreme ma chinui sa par puternica, ma chinui sa ma imbrac in culori deschise, ma invalui in eleganta, parfum si machiaj numai ca sa nu-mi observi ochii obositi. Rad mult pe langa tine ca sa vezi ca nu m-ai doborat, acum vorbesc despre experienta de viata si viitor numai ca sa vezi ca trec peste tine, ca suport si inteleg, ca accept si am privirea inainte. 
Te iubesc doar asa si-asa pentru ca nu vrei sa ma privesti, pentru ca ti-e teama ca nu te poti abtine, pentru ca am insemnat ceva candva pentru tine si ai gresit pentru ca mi-ai spus-o. Pentru ca atunci cand imi fac curaj si vin cu idei si propuneri pentru fericirea noastra, impreuna sau separat, ma respingi fara explicatii, imi arunci in fata anumite cuvinte si apoi te inchizi intr-un soi de lume a ta. Rareori ramai cu mine. Deseori fugi. Pleci de nebun acasa cu mult inainte de termen, pleci, lasi luminile aprinse, pleci la Bucuresti, te hotarasti in juma de ora si trantesti usa.
Te iubesc asa si-asa pentru ca nu mai poti sa ma asculti, pentru ca nu esti aici cand am nevoie de tine, pentru ca ma jignesti, pentru ca nu intelegi aluziile mele si ma acuzi de rautate si minciuna. A, si pentru ca nu ai incredere in mine.
Cred ca trebuie sa vezi viata prin alt ochi de geam ca sa intelegi ce simt eu, ca sa intelegi cum simt si sunt eu. Dar dragule, esti atat de puternic lipit de dorinta ta de libertate, de egoismul tau pana la urma!, incat nu vrei nici macar sa te apropii de geam!!!

Un comentariu: