Tu n-ai avut curaj!

N-ai avut niciodata suficient curaj cat sa te uiti in departare si sa-mi spui ca vrei sa pleci. N-ai avut curaj sa renunti la ce inseamna ceilalti ca sa fii tu insuti. N-ai stiut ce sa alegi chiar daca simteai ca nu e bine. Si, stii, tot timpu te-am simtit in cumpana! N-ai avut niciodata curaj sa admiti ca ti-ai strans ochii ca nu plangi cand am plecat. N-ai avut curaj sa vii dupa mine atunci. N-ai avut curaj sa fii barbat. Pentru ca a fi barbat nu inseamna sa fii dur si sa nu-ti arati sentimentele. Tu n-ai avut curaj ! Te-ai uitat in ochii celui care ma face fericita si tot nu ai curaj sa recunosti ca se poate. Stii ca ai inca o parte din mine si nu poti sa-ti tarai in continuare viata asta a ta plina de regrete.

N-ai avut curaj sa-mi raspunzi o vara intreaga la mailuri, la telefoane. N-ai avut curaj sa-mi explici ce se intampla, ca si cum m-ar durea, ca si cum m-ai fi distrus. Ca si cum eu sunt un copil si am nevoie sa fiu menajata. N-ai avut curaj sa-mi spui ca nu mai vii si tu, ca si cum te-as fi asteptat. N-ai avut curaj sa-mi spui ca pleci in partea cealalta de teama ca ce? Ti-amintesti, am lasat multe atunci si mi-am dat voie sa fiu bine cu tine. Ce daca a fost atat de real daca acum nu mai e? Ce daca imi mai spui uneori ca iti doresti sa dai timpul inapoi?

Stii, m-am intrebat mereu unde am gresit eu si ce am facut de te-am pierdut? Am plecat prea departe? N-am plecat odata cu tine? Am plecat? Asta e?

Tu n-ai avut curaj si punct.

Si acum vii si aproape este sincer, regreti, iti freci palmele, imi saruti mainile, imi promiti. Deschizi larg ochii si casti gura cand iti povestesc cum mi-am continuat eu viata fara tine. Clipesti nedumerit cand iti explic ca am fost la spital si nu-mi era deloc bine. Te incrunti ca prostul cand iti spun ca am trecut prin cateva chestii vara asta! Imi spui ca-ti pare rau, ca trebuia sa te sun. Ca daca stiai ca e serios te-ai fi oprit. Te-ai fi oprit din ce? Din a nu avea curaj?

Acum e aproape la fel. Ma tii de mana. Ma scapi usor. Ma prinzi, ma arunci, ma chemi, imi multumesti, ma minti si iarasi imi saruti mainile. Nu e nevoie sa fiu prea scolita ca sa te vad acum. Oamenii nu se schimba. In cazul asta eu sunt fraiera dintre noi doi. In cazul asta e mai grav decat mi-am imaginat. Inseamna ca atunci cand era bine cu tine defapt era o prostie.

Stii, cand esti acolo singur si e cald, si mergi la servici, si cunosti cativa oameni si le afli povestile de viata si le citesti dorul si tristetea in ochi, chiar daca seara mergi la cina cu ei si mananci mancaruri scumpe, tot in sec inghiti. Uneori nu e vorba numai este tine. Sau mai rau, despre mine si tine!

Vad ca nici acum nu ai curaj sa hotarasti singur ce e mai bine pentru tine. Spui intr-una numai cuvinte frumoase despre mine. Spui ca-ti pare rau. N-am nevoie sa aud astea. Ajunge. Vreau sa te vad cum ii lasi pe ceilalti si vii la mine fara sa te chem.

Nu-ti mai pot promite nimic.

In 2012 nu mai fac nici o promisiune. Am simtit nevoie sa spun asta si ieri. Viata mea e atat de haotica incat nu mai fac nici o promisiune. Nu mai stiu nimic. Nu mai fac asta pentru ca daca le fac, ma tin de ele cu orice pret. Si anul asta care se incheie, am pierdut pe ici pe colo din cauza asta.

Nu-ti mai promit nimic pentru ca de dragul meu se inclina si altcineva. Si gandul asta te sperie! Si te-ai uitat in ochii lui si nu ti-ai dat seama.

Gandeste-te la ce-ti spun .

Sfarsit de an!

Asa ca de sfarsit de an, ca sa nu-mi reportez frustrarile si gandurile rele! Nu e ca si cum as fi suparata acum. Nu e ca si cum pentru a 1000-a oara sunt dezamagita. Nu e ca si cum pentru a 1000-a oara am incredere in niste oameni care nu merita, nu ma invat minte, de cativa ani buni tot repet aceleasi aceleasi aceleasi greseli!
Ce-mi doresc in Noul An? In primul rand vreau sa nu fie sfarsitul lumii asa cum se anunta. Apoi sa nu ma mai trezesc in mijlocul vietii fara sa am de ce sa ma agat. Sa ma pot opri sa respir, sa-mi incetinesc cresterea asta haotica, sa nu mai plutesc in deriva asa cum fac din octombrie in continuu. Bajbai pe intuneric, ma impiedic, verific daca mai respir, ma adun. Pornesc dimineata cu nasu rosu la servici, ajung pe la amiaza, mi-e foame, mai trec doua ore, sunt infometata iar seara cand ajung din nou acasa ma gandesc daca sa ma culc sau sa ma spal!
In rest dorm si eu ca toata lumea, tin pumnii stransi ca un copilas, cel putin asa mi s-a spus. Ocazional ma urc pe mese din lemn prin cine stie ce club plin cu studenti, ocazional gust din fel de fel de bauturi alcoolice. Doar ocazional. Si cand ma mananca nasul trimit mesaje de amor unui tip interesant cu care am o istorie cel putin la fel de interesanta. Normal, dimineata ma intreaba daca sunt bine si imi spune ca inca ma iubeste.
Anul asta a fost unul plin. Iarasi am inconjurat pamantul asta ca sa am parte de o vara deosebita. Inainte de asta am iubit sincer. Dupa asta n-a mai ramas nimic. Din ce-am iubit. Apoi m-am angajat intr-o forma sau alta. M-am angajat intr-un birou, m-am angajat la alergatura, la scoala si la facultate in acelasi timp. M-am angajat si sunt bucuroasa. Nu sunt multumita dar sunt bucuroasa. Atipic,nu?
Mai spre sfarsit acum am dat-o in bara cu niste prieteni dar la ce ar mai fi ei buni daca nu la din-astea?
Pe sfarsite, acum,
Va imbratisez dragii mei, nu va vorbesc inca de planuri de viitor pentru ca 2012 este un an mare. Trebuie sa fie un an mare! Pentru mine si pentru multa lume! Stiu eu mai bine ce-mi doresc!
Numai sanatate!

cand am plecat

Cand am plecat atat de departe nu m-am gandit nici o clipa ca o sa te parasesc. Lasarea ta in urma nu a fost nici un abandon, nici o uitare, nici o evadare. a fost doar un fel de ghimpe in partea stanga care ma facea sa oftez la fiecare rasuflare. asa a fost la inceput. te-am iubit de 10 ori mai mult pentru ca nu m-ai lasat sa plang si culmea, am facut asta chiar in aceeasi noapte in care te-am urat tot la fel de mult pentru ca tu sforaiai langa mine si eu imi rodeam unghiile de grija pentru noi.
Cand am plecat mi-ai spus ca o sa fie bine. Nu spun ca te-ai schimbat, stiu ca nu ai facut-o. Acum esti doar tu intr-o varianta rece. Adica acum esti tu cel care nu ma mai enerveaza pentru ca face ceva, din contra, esti cel care tace, despre care nu stiu mai nimic.
De cand am crescut eu, de la inceputul liceului, m-am simtit tot timpul fara ceva. Cand stateam cu ai mei eram completa. Cand am plecat m-am schimbat. Lumea m-a schimbat de fapt. De 6 ani de zile in permanenta am cautat sa fiu la fel. A trecut si liceul, s-au legat prietenii, s-au si dezlegat intre timp, am crescut suficient de mult cat sa conduc o masina, apoi m-am imbatat si n-am mai tinut minte nimic, apoi am mai crescut un pic cat sa trec primele examene la facultate, am invatat sa vorbesc moldoveneste... dar tot timpul am fost in garda. ba nu, mint! nu tot timpul. Am invatat incet incet cum sta treaba.
Cand am plecat anu' trecut tata a plans. cand m-am intors anu' trecut am fost mai puternica.
Cand am plecat anu' asta nu a plans nimeni. Nici macar eu. Stii de ce?
Pentru ca anul asta te stiam aproape. Stiam ca o sa ai grija de mine. Impresia ca o sa fii acasa cand ma intorc m-a facut sa plec mai usor. Visam noaptea clipa cand mi-ai spus ca ma iubesti si a doua zi eram fericita.
Ca sa adorm mai usor imi aminteam momente cu tine. E bine cand ai un refugiu. Ma gandesc, oare m-am mintit singura toata vara asta? Refugiul ala a fost doar o minciuna.
Stiu cum au fost toate plecarile mele. Sunt obisnuita sa plec. Defapt numai asta stiu sa fac. Poate e vina mea. Stiu doar ca atunci cand sunt suficient de puternica ma intorc. uneori ma intorc si cand nu sunt pregatita.
Stiu cum au fost toate plecarile mele. Stiu cum au fost toate intoarcerile mele. Asta cum o sa fie?
stii ce e ironic?
inca mai visez cum imi spui te iubesc. iti amintesti tu...
Cand am plecat... da' si cand am sa ma intorc!

You're amazing!

Ma plimb prin capul meu si dupa ce intr-o zi intreaga ma intalnesc cu fel de fel de ganduri si idei, fel de fel de amintiri, frustrari, regrete pentru ceea ce n-am facut, remuscari pentru ceea ce am facut, urme de oboseala si negreala, la sfarsitul celor 24 de ore, cand sunt gata sa-mi inghet mersul apasat, sunt aici in pat. Sunt ghemuita, mi-e cald si transpir. Sunt cu parul despletit si tin o mana sub perna. Sunt cu un picior afara de sub pled si cu unul indoit sub mine. Sunt imbracata in tricoul meu albastru si pantalonii cu roz. Sunt... sunt singura.
Si stii ca in astfel de momente... i could use somebody!
A doua zi, plimbarea mi se face fuga, vorbesc repede, gesticulez, ma aplec, imi aranjez parul, cerceii, fug. Trantesc usa, ma intorc. Chei. Telefon. Portofel. Masina, Bani, Avion, Birou, Servieta, IPad, Documente, Stilou, Bani. Tot singura.
Imi permit sa privesc cum se joaca mima in psihicul meu parintele normativ si copilul rebel, ma amuza si ma face sa plang la sfarsit! I could use somebody!
Chiar daca nu faceai nimic din ce-as fi vrut sa faci inainte era mai bine. Nu vreau sa te cert, nu vreau sa te schimb. Imi place sa stau langa tine asa cum esti! Imi place si-atat. Pentru prima data nu vreau nimic de la tine. Vreau doar sa fii. Sa fii si-atat. Sa ma lasi sa fiu si eu langa tine, sa ne distram si sa radem impreuna. Vreau sa mergem impreuna la facultate, sa fim mereu in aceeasi echipa.
Nu e nevoie sa-mi doresc mai multe de la tine deocamdata cand pot fi multumita doar cu lucrurile astea. Nu e nevoie sa te complic si sa te amestec cand pot sa te iubesc ca pe un bun prieten. Nu e nevoie sa te intreb ca sa stiu daca esti fericit. E suficient sa ma uit in ochii tai. Stiu ca atunci cand esti ametit vorbesti mult. Dar tot eu stiu ca nu e nevoie de bere ca sa vorbesti mult. Daca te rog sa-mi explici cum functioneaza ceva sau sa-mi povestesti ceva din istorie, vorbesti chiar mai mult.
Nu e nevoie sa ma imbat si sa te sarut. Nu e ca si cum as avea nevoie de curaj. Nu e ca si cum m-as ascunde de tine cu mine. E ca si cum ar fi ceva firesc. E ca si cum ar fi usor!

Vin rosu

Sunt femeie. asta nu ma face neaparat sensibila dar ma face interesata de o gramada de zdranganele care trebuie asortate dupa reguli care se schimba destul de des, in functie de moda. ma face interesata de parfumuri si flori, de culori si imprimeuri. Sunt femeie, n-ar trebui nici eu sa fiu complicata dar cand vine vorba despre tine totul ma face sa fiu asa de aeriana... ma face intoarsa pe sapte fete, nu stiu cum sa-ti raspund.

Ma simt mica. si ca un copil, imi place sa aflu cum functioneaza bicicletele, imi place sa aud despre eroii din istorie si mai ales, sa te aud pe tine.

Sunt femeie. Si asta nu ma face neaparat slaba. Dar pentru ca tu esti tu, adica... tu esti defapt noul tu pentru mine si eu sunt femeie, asta ma face sa-mi doresc sa te aud susotind, imi doresc sa ma suni sa-mi spui ce te doare si da, asa cum sunt gata sa o fac pentru fieare barbat de care ma simt atasata sentimental...

Si ma astept sa fii la fel de sincer pentru mine, sa ma intelegi si mai ales, atunci cand ma simt ca o vaza sa-mi stergi masuta de praf si sa nu pui cheile de la masina langa mine pentru ca m-as farama la gandul ca poti sa pleci oricand departe de mine!

Asa ca te rog, daca sa-mi fii iubit inseamna sa te pierd ca prieten, te rog, refuza-mi sarutarile si mangaierile. Refuza-le acum!

Excursie pana acolo

Am avut doua zile de vacanta! Lumea din jurul meu s-a oprit si mi-a dat voie sa adorm fara sa tresar inainte. Toti! Colege de camera, parinti, profesori, colegi si iubiti. Mi-am facut unghiile si mi-am pieptanat parul. Am fumat in camera, am mancat portocale si am mirosit a Johnson's Baby Oil. Am obosit de-atata praf. Am obosit sa mai alerg. Nu am timp de mine. Ma uit pe mine pe undeva si asta ma scoate din sarite. Viata e numai alegeri. Cand m-am oprit ultima data din fuga si m-am uitat la mine am calcat nervoasa pe piciorul drept ca sa nu mai pot pasi atat de repede. Imi doresc sa nu mai fiu atat de incarcata, imi doresc sa am cui povesti toate nimicurile, imi doresc sa ajung si eu seara acasa si sa adorm in bratele cuiva. Nu sa-mi adun puterile ca sa ma trezesc dimineata si sa fiu cu gandul prin paturi de barbati frumosi si de succes. Nu sa clipesc prea des cand ma intreba mama cum o mai duc, ce mai face inimioara aia mica a mea. Nu sa ma cert fara motiv, nu sa fiu ca un tren in miscare tot timpul. Vreau sa inchid ochii si sa nu mai aud nici un tipat, nici o problema, nici un telefon sunand si nici o sarcina de dus la capat.

Pentru ca sunt obosita. Pentru ca nu ma distrez, pentru ca sunt frustrata si de cate ori ajung langa un pahar cu tequila mi se face sete.

Acum cateva zile mi-am dat seama de un lucru. Obisnuiam sa cred despre mine ca ma indragostesc doar de persoane defecte. Credeam ca e un soi de atractie intre mine si cei nebuni, ori ca asa sunt eu, doar cu inima pentru cei care au probleme. Daca fac o lista a barbatilor din viata mea, toti sunt damaged, one way or another! Obisnuiam deja sa caut ceva obscur si bantuit acolo unde e primavara numai ca sa am un motiv sa ma indragostesc. Obisnuiam sa cred ca pur si simplu asa sunt eu. Asta pana acum cateva zile cand mergeam grabita cu un dosar in mana si una bucata barbat pe care mi l-am dorit pana acum cateva saptamani, langa mine si pe undeva pe langa Universitate mi-am intersectat privirile cu cineva. E vorba de o persoana din trecutul meu foarte timpuriu si imi place sa-i spun asa nu pentru ca inca mai am emotia aia pe care o avem cu totii cand suntem mici si vrem sa fim "mari" ci pentru ca imi place sa cred ca m-am schimbat un pic de-atunci. Pe Vlad l-am iubit asa cum imi iubesc mainile. Pentru Vlad m-am repezit parintii, am intarziat noaptea la camin, am platit o factura grasa la telefon si am fost la psiholog. E oarecum ciudat sa vorbesc asa despre el pentru ca asta a fost candva demult si nu stiu daca el mai e aceeasi persoana pe care I used to know. Cu el n-a fost niciodata asa cum am visat sa fie. Ne-am cunoscut in curtea liceului, la o premiere, inainte de vara. Intotdeauna mi-a placut sa spun ca Internetul ne-a indragostit. Tipic. Tipic. 2006-2007-ish. Toata vacanta am vorbit si am asteptat sa inceapa din nou scoala ca sa putem fi impreuna. Mi-am imaginat primul sarut lung, jucaus, intens, altfel, tipul-de-sarut-la-care-sa-ridic-piciorul-drept, la care sa tremur de emotie si la care sa inchid ochii. Puf! Cand m-am intors de la scoala, obosita, ravasita, cu geanta in mana si trei foi de dus la semnat, infometata si grabita am dat nas in nas cu el. Probabil ca am uitat multe din ce a insemnat relatia mea cu el dar un singur lucru nu am sa-l uit niciodata! Nu am cum sa-l uit, e ca si cum in momentul ala am facut o alegere. L-am luat repede de mana pe hol, l-am sarutat in graba si i-am spus ca trebuie sa ne vedem mai tarziu, ca si cum as fi fost langa el o viata intreaga. Am simtit ca si-ar fi dorit altceva de la mine, de-aia nici n-am mai mancat pranzul ala. Apoi l-am iubit asa cum m-am priceput eu mai bine. Folosesc cuvinte mari pentru ca asa simteam atunci. Imi place sa zic ca inca mai am o prietena care crede ca eu de fapt sunt inca indragostita de Vlad. Dar nu cred ca e adevarat, nu ma cunosc totusi atat de bine pe mine insami ca sa fiu sigura...dar totusi inclin sa cred ca nu e adevarat. Crescand, dupa ce m-am imbatat prima oara si mi-am suflat nasul, am inteles ca problema pe care baiatul asta o avea la momentul ala era una care-l eticheta ca broken. Si tot asa, crescand, m-am uitat la toti baietii si mai apoi barbatii care m-au tinut de mana si am realizat ca toti seamana cu el. Si cu toti m-am purtat asa cum stiam s-o fac.

Nu-mi propusesem sa scriu in seara asta despre el dar nu pot sa ma abtin si sa nu ma simt atinsa de un sentiment stupid. Nu e totusi prima data cand il vad. Ne-am trimis candva niste e-mail-uri nu foarte prietenoase si de atunci parca cineva acolo sus e plictisit si cand vrea sa se amuze ne intalneste. Abia acum cateva zile am schitat amandoi un salut si ne-am mutat rapid privirile orgolioase in alte parti.

Incepusem sa scriu pe undeva mai sus ca toti barbatii care m-au tinut de mana au cate o parte "stricata" de care obisnuiam sa ma simt atrasa. Acum am inceput sa ma gandesc daca nu cumva eu sunt formata numai din parti din-astea si pur si simplu barbatii cu probleme doar mi se potrivesc perfect. 

Si-acum, referitor la copila aia din 2006-2007, vreau s-o cunosc mai bine pentru ca mi se pare ca a crescut prea repede si nu am apucat sa petrecem mai mult timp impreuna. Vreau sa-i spun sa nu fie grabita, sa se gandeasca bine cand alege, orice ar alege. Vreau sa-i spun ca o sa ajunga si la 18 ani, o sa aibe o petrecere frumoasa alaturi de prietenii ei, si da, o sa fie cineva sa o sarute la 12 noaptea dar nu, nu o sa fie Vlad. O sa ajunga si la 20 de ani, o sa mearga la facultate la Iasi, o sa ia bursa si o sa danseze pe mese, o sa zboare peste ocean si o sa se intoarca mai puternica. Dar pana sa se intample toate astea, ai te rog rabdare, bucura-te de primul sarut, invita-l pe el sa manance cu tine la cantina si fii copil.  Nu te grabi niciodata si nu uita niciodata sa visezi. Poti sa ai tot ce-ti doresti daca stii ce sa alegi dar intrebarea cea mai grea, e ceea ce-ti doresti ceea ce ai nevoie?

V-am pupat frumos pana data viitoare

Schimbare?

Din toate trebusoarele pe care mi le-am gasit sub soarele asta de 20 de ani incoace am observat ca desi sunt impulsiva, reactionez aiurea uneori, ma grabesc si sunt tot timpul pe fuga mi-e un pic frica de schimbare.

Pe undeva pe la inceputul lunii am fost la o cafea cu trecutul ca sa folosesc numele unui post pe care l-am citit candva la o prietena... N-am crezut ca daca ma mai intalnesc maxim o data pe an cu liceul meu o sa fiu un pic ravasita.  N-am crezut ca daca ma plimb pe strada si Gabi ma ajuta cu bagajul o sa-mi tremure ochii cand plec din Bucuresti. Nu m-am gandit deloc ca or sa coboare la metrou sa ne intalnim mai repede. Nu stiu, am crezut ca suntem la fel. N-am crezut ca o sa ma uit la fiecare si n-o sa stiu ce bautura urmeaza sa-si ia... da, toata lumea e schimbata. Da, se vede ca ne-am maturizat, se vede chiar si fizic. Telefoane, intalniri, sedinte, proiecte, planuri, partiale, examene, traininguri. Am vorbit parca prea putin despre liceu. As fi stat acolo si le-as fi povestit din nou viata mea din cei 4 ani. Am crezut ca inca ne mai cunoastem. Dar lumea se schimba, Probabil nici eu nu mai sunt la fel.De ce ma mir nu stiu ca doar sunt alta de azi pe maine.

Mi se pare ca am mai trait o viata intre timp. De cand m-am intors in Iasi parca timpul mi-o ia inainte. Am obosit sa ma mai cert. Am obosit sa mai alerg. Nu am timp. Nu mai am timp de nimic. Si am impresia ca o iau un pic razna pentru ca nici macar atunci cand fac ceva pentru mine, pentru distractia mea nu ma mai simt in largul meu.

Ma opresc un pic acum din toata zapaceala asta si ma uit la mine. 

 Ma intreb cum functioneaza chestia asta. Te poti indragosti din nou doar dupa ce te-ai dez-indragostit? Am fost eu indragostita vreodata? Sau doar cochetez cu ideea? Mi s-a facut sila de Valentine's day, am stat sub patura de Dragobete si am vorbit urat despre dragoste, inimioare, jucarii din plus si balonase. Daca am fost indragostita candva de Cosinus, pot acum sa plec departe? Si daca vad ca nu pot, ce inseamna asta?

Mi-e dor si mie de primavara! Am vrut schimbare! Ei bine, m-am saturat acum de schimbari. Vreau o casa mare si frumoasa. Vreau pe cineva de incredere langa mine. Vreau sa-l iubesc pe omul ala. Vreau sa vad cum e. Vreau asta, si doar atunci o sa pot sa zic daca am mai fost indragostita vreodata.

Pana una alta vreau doar sa am un weekend liber, vreau doar sa ma plimb fara sa vad accidente si sa stau in pat fara sa am grija ceasului sau fara sa sune telefonul. 

A, si mai vreau ceva, vreau sa am timp, pe langa toate astea, sa-i cunosc pe cei de langa mine mai bine. In continuu sunt uimita de cate mai aflu si ce mai descopar.